Blue Theatre, ziua a patra de teatru independent la Constanţa

Cea de-a treia zi albastră a teatrului a început cu o producţie a Teatrului de Artă Bucureşti, „Cerere în căsătorie“, în regia lui Victor Olăhuţ, având în distribuţie pe Florentina Năstase, George Constantinescu şi Valentin Terente. Un spectacol amuzant şi dinamic, apreciat de public, dar mai puţin de critici. A continuat cu „Happy End“, în regia lui Alexandru Bogdan, cu […]

Read more

Trei zile de sporturi nautice și pe plajă la Techirghiol

Peste 150 de sportivi își vor disputa locuri pe podium, timp de trei zile, la competițiile organizate în cadrul celor zece discipline sportive distincte ce vor fi practicate atât pe apă cât și pe plajă, la Techirghiol în perioada 10-12 septembrie, la prima ediție a Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă. Amplul eveniment sportiv, organizat de Clubul Nautic […]

Read more

Regata Marilor Veliere – peste 100.000 de persoane sunt așteptate la evenimentul anului în Constanța. Programul complet. VIDEO

După succesul primei ediții din 2014, Constanța va fi din nou gazda Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră (SCF Black Sea Tall Ships Regatta). Evenimentul va avea loc între 8 și 11 septembrie, în portul Constanța, în zona terminalului de pasageri. Sunt așteptate la start 13 veliere din 5 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj. Organizatorii […]

Read more

A găsit un craniu în pădurea de lângă Murfatlar

Astăzi, ora 16.23, polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în pădurea de la periferia orașului, a găsit un craniu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Polițiștii au deschis o anchetă, întocmind dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere […]

Read more

Primăria Peștera face angajări. Mâine, ultima zi de depunere a dosarelor

Primăria Comunei Pestera, jud. Constanta (Str Izvorului nr. 25 A, Comuna Peştera, Jud. Constanţa cod poştal 907240) organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă determinata, a postului de manager de proiect necesar depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU), Axa Prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei în comunitățile marginalizate rome, Obiectivul tematic 9: Promovarea […]

Read more

Gelil Eserghep, președinte UDTTMR: ”Noi, tătarii din România, suntem cea mai loială minoritate a statului român și știm foarte bine că suntem cea mai fericită parte din întreaga diasporă tătărească”

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din  România a reunit și anul acesta, la Constanța, tătari din  șapte țări, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar. Evenimentul s-a desfășurat vineri, 2 septembrie, și sâmbătă, 3 septembrie, la Constanța. Pe scena Teatrului Soveja au evoluat ansambluri și soliști din […]

Read more

Blue Theatre, la start, un succes aşteptat

A început primul Festival Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa. Intitulat Blue Theatre, acesta vă propune o săptămână de teatru real, actual, desprins din prezent şi din convenţii, cu cele mai bune trupe şi companii ale momentului. Evenimentul s-a deschis cu o conferinţă de presă cu tema “Teatrul, necesitate sau lux”. Discuţiile au elaborat şi explicat acest fenomen al […]

Read more
1 510 511 512 513 514 703