VIDEO. Doctorul Cătălin Cîrstoveanu, „îngerul copiilor”, vrea să schimbe Constanța. Cum putem să-l ajutăm

catalin cirstoveanu

Dr. Cătălin Cîrstoveanu în secția pe care a creat-o în spitalul Marie Curie – una dintre cele mai moderne din lume (foto: pressone.ro)

Doctorul Cătălin Cîrstoveanu este supranumit „îngerul copiilor”. Are acasă peste 300 de bilete de avion folosite.

Fiecare dintre ele înseamnă o viață salvată din ghearele morții. O viață salvată într-un spital din străinătate, pentru în România nu era posibil. O umilință, spune el.

„Suntem doctori și nu poți să faci ceva când cineva e la tine în unitate și moare. Este gândul tuturor colegilor. Este însă o umilință în toate acestea, o umilință națională că luăm acești copii și îi tratăm afară, când am putea foarte bine să îi tratăm acasă”, a afirmat dr. Cătălin Cîrstoveanu, într-o emisiune la Dobrogea TV.

A operat copii de 650 de grame, de 700 de grame – le-a salvat viața. Vă imaginați cum e să ții în palme un astfel de ghemotoc de om? Dar să-l operezi?

„Ca să fie clar pentru toți. Primirea înainte sau după, ca recunoștință, este ilegalitate. Poate să-ți mulțumească un pacient, dar este foarte complicat lucrul acesta. Îți schimbă inevitabil relaționarea cu pacientul, cu alți pacienți. Inevitabil îți schimbă mintea și îți spui că el trebuie să fie mai important, pentru că el mi-a lăsat ceva, indiferent că ți-a lăsat ca mulțumire. Nu mai poți să fii un medic corect, nu mai poți judeci corect care e urgența, care e important, cum trebuie să te adresezi tuturor. De ce să fiu afectat de politică, de plăți? De ce să nu am o atitudine corectă în fața bolii și a pacientului? Asta te încurcă foarte tare în a fi corect, asta e problema”, a spus Cătălin Cîrstoveanu.

Acesta a precizat că lucrurile în ceea privește salariile s-au îmbunătățit, în urmă cu 15 ani câștiga 200 de euro de la spital, dar există încă lucruri „aberante” și medicii emigrează, pentru că sunt tratați ca niște oameni care au un rol foarte important acasă.

„Atâta vreme cât un parlamentar pleacă cu 4-5.000 de euro acasă și un doctor cu 500 sau 1.000 de euro este o mare echitate. De ce un procuror câștigă 4.000 de euro și un doctor 500 de euro? Mi se pare absolut aberant lucrul acesta. Respectați-i pe medici și aceștia vor rămâne acasă”, a mai spus Cătălin Cîrstoveanu.

A construit cea mai modernă secție de terapie intensivă nou-născuți din sud-estul Europei, în spitalul Marie Curie din București. Aparatură de ultimă generații, spații individuale pentru fiecare pacient. O secție pe care vin să o viziteze, pentru a se inspira, doctori din toată Europa. Ne-a vorbit despre cei 20 de ani de muncă, inspirație, dezvoltare.

„Lucrurile au început acum 18 ani, în Louisville, SUA. Am făcut parte dintr-un proiect guvernamental româno-american. Am înțeles ceva de acolo și am spus că va fi la fel și acasă, cândva. Apoi au trecut anii, am ajuns să fiu medic la Marie Curie și când lucrezi îți dai seama de ce ai nevoie”, spune dr. Cătălin Cîrstoveanu.

catalin cirstoveanu

Dr. Cătălin Cîrstoveanu în platoul Dobrogea TV (centru), alături de omul de afaceri Grigore Comănescu (stânga) și moderatorul Cristian Hagi

Are prieteni în toată lumea, care l-au ajutat cu tot ce au putut. A reușit să strângă circa două milioane de euro, cu ajutorul Fundației Vodafone și a Asociației Inima Copiilor, și să construiască o adevărată Secție de Terapie Intensivă nou născuţi în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”. Impresionat de ceea ce a realizat, l-a ajutat și Guvernul României.

S-a ocupat de cele mai mici detalii, de la modul cum arată ușile până la culoarea din terapie intensivă. Sunt studii întregi despre ce culori trebuie folosite, spune el. În ce privește ușile, i-a luat ani de zile să creeze cel mai bun design. S-a inspirat din SUA și l-a îmbunătățit. SUA, spune el, sunt cu cinci ani de zile înaintea Europei de Vest, în domeniul medical. Cinci ani înseamnă imens.

Acum, doctorul Cîrstoveanu vrea să implementeze acest proiect și în Constanța. Împreună cu Fundația Dăruiește Aripi, reconstruiește și moderniză Secția de Terapie Intensivă Nou-născuţi şi Compartimentul de Prematuri din Spitalul Județean Constanța. În fiecare an, 1.000 de copii născuți cu probleme medicale grave sau prematur sunt tratați în Secția de Terapie Intensivă Nou-născuți a Spitalului Județean Constanța. Doar că odată ajunși aici, se întorc în timp, în 1968, anul construirii spitalului – de atunci, secția nu a mai fost renovată. Putem ajuta și noi. Aflați cum dacă dați click AICI.

Vă invit să urmăriți o emisiune specială cu o persoană cum rar întâlnești. A participat și omul de afaceri Grigore Comănescu. Aflați din emisiune de ce.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.