Cum arată pasajul de la Tomis, după reabilitare

Pasajul pietonal de pe strada Ștefan cel Mare, din zona magazinului Tomis, a fost reabilitat. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a postat pe Facebook mai multe fotografii de la fața locului. Primarul a promis reabilitarea pasajului din timpul campaniei electorale, iar lucrările au început în luna mai, cu puțin timp înainte de alegeri.

Read more

Mărgelele primarului Decebal Făgădău

Înainte să apeleze la practici sângeroase, conchistadorii care descoperiseră pământurile noi și indigenii plini de aur foloseau o metodă simplă și eficientă pentru a pune mâna pe prețiosul metal. Le fluturau acestora prin fața ochilor bucăți de sticlă colorată, sticlă banală, pe care în Europa o puteai găsi fără probleme. Extaziați în fața mărgelelor și zorzoanelor nemaivăzute de ei, băștinașii […]

Read more

Primăria Peștera reabilitează școlile și grădinițele

Primăria Peștera a început lucrările de reabilitare a școlilor și grădinițelor. Acest lucru înseamnă că 460 de copii vor învăța, din septembrie, în condiții foarte bune. Primarul Marius-Liviu Petre a declarat că în acest an sunt reabilitate trei școli (din Peștera, Izvoru Mare și Ivrinezu Mare) și patru grădinițe (din Peștera, Ivrinezu Mare, Ivrinezu Mic și Izvoru Mic). Printre altele […]

Read more

Muzica țigănească, de la nunți pe scena din Mamaia. VIDEO

Mahala Rai Banda vine astăzi în Mamaia, în Caruselul COOLtural. ”Este trupa care a trecut de la nunţi în România la spectacole pe scena Operei din Paris! Au turnee şi concerte în toată lumea: Franţa, Brazilia, Germania, Elveţia, Japonia, Spania, Italia, Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Canada, Austria, Suedia, Ungaria, Portugalia, Australia, Statele Unite, Turcia etc. Muzica lor a deschis concerte internaţionale […]

Read more

Prima declarație a noului arhitect șef al Constanței

În urma examenului susținut în data de 29.07.2016, arhitect Sorin Munteanu a fost angajat pe postul de șef Serviciu Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța. Începând cu data de 8.08.2016, prin dispoziție de primar, Munteanu a preluat atribuțiile de arhitect șef al Primăriei Municipiului Constanța. „Din numărul mare de documente aflate în așteptare, vor fi analizate cu prioritate investițiile publice […]

Read more

O stradă din Constanța s-ar putea numi ”Dr. Virgil Coman”

Amintirea lui Virgil Coman, dispărut atât de repede dintre noi, la numai 43 de ani, va trăi mult timp. În aceste zile se fac demersuri pentru ca o stradă din municipiul Constanța să poarte numele fostului șef al Arhivelor Naționale, istoric și scriitor care și-a dedicat viața Constanței și Dobrogei. Feri Predescu și Emilia Mihăilă au avut această inițiativă, la […]

Read more

Anunț important în atenția agricultorilor din Peștera

Primăria Peștera are un anunț important de făcut pentru deținătorii de terenuri agricole care își lucrează individual terenul sau în asociere, fără personalitate juridică. ”Vă aducem la cunoștință că la compartimentul agricol se primesc înștiințări cu privire la pierderile produse la culturile agricole de primăvară calamitate de secetă în anul 2016”, anunță primarul independent Marius-Liviu Petre. Procedura nu este complicată. […]

Read more

Primăria Peștera distribuie ajutoare europene alimentare

Începând de astăzi, 09 august 2016, Primăria Comunei Peștera va demara campania de distribuire a ajutoarelor alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, conform H.G. nr. 799/2014, completată prin H.G. nr. 627/2015. O cutie cu alimente cuprinde: 1. Făină – 1 kg 2. Mălai – 2 kg 3. Paste făinoase- o […]

Read more

Investiții în infrastructură, în comuna Peștera. FOTO. VIDEO

”Prioritatea zero pentru mine este educația”, spunea Marius-Liviu Petre, actualul primar independent din Peștera, în campania electorală. S-a ținut de cuvânt, iar primele măsuri luate au fost în acest domeniu. Infrastructura este prioritatea unu. Și în acest domeniu, lucrurile în Peștera se mișcă. Deși este vară, deși este perioadă de vacanțe, reprezentanții administrației locale nu stau degeaba. Una dintre investițiile […]

Read more
1 48 49 50 51 52 73