Cum să distrugi un oraș. Studiu de caz

Mașini parcate pe trotuar, în fața blocului construit de Maria Mihale

Câteodată, exemplele concrete înseamnă mai mult decât o teorie seacă. Dacă vă spunem că Mazăre și echipa sa, din care a făcut parte mulți ani Decebal Făgădău, au distrus Constanța poate nu o să ne credeți. O să vă dăm însă astăzi un exemplu concret.

Maria Mihale este o investitoare „pe persoană fizică”, cum spunea un politician. Doamna construiește blocuri în Constanța, pe care apoi le vinde. Maria Mihale a construit un bloc de locuințe în cartierul Compozitorilor, pe strada Constantin Bobescu. De construcție și vânzare s-au ocupat doi bărbați, verii Mihale. L-am auzit pe unul dintre ei spunând că este rudă cu Sorin Strutinsky, lucru infirmat categoric de acesta.

În aprilie 2011, Mihale Maria obține autorizația de construire pentru un bloc cu subsol, parter, 5 etaje și al șaselea retras, pe strada Constantin Bobescu nr. 22. Tot atunci obține o autorizație de construire a unei parcări în zona Veterani Energia, lotul 11. Ce ne interesează acum însă este blocul de la nr. 22. În 2011, investitoarea se răzgândește și cere modificarea proiectului autorizat în 2009. Concret, cere modificări interioare la parter și la etajele 1 – 5 pentru amenajarea a încă două apartamente pe nivel față de cele declarate. Cererea i se aprobă în iunie de către primăria condusă de Radu Mazăre și Decebal Făgădău. Se răzgândește însă din nou și cere modificarea proiectului, lucru care i se aprobă în august 2011, deci peste numai trei luni. De data aceasta i se dă voie să transforme subsolul în demisol și să extindă etajul 6, care nu va mai fi retrars, ci va deveni ceea ce este acum, un etaj obișnuit. Acum, blocul urma să adăpostească 42 de apartamente, nu număr mult mai mare decât proiectul inițial. În iunie 2011, investitoarea obține și o autorizație pentru amenajarea unei parcări pe strada Paul Constantinescu nr. 12.

Legea spunea așa, la acel moment: dacă nu se pot asigura locuri de parcare pe terenul construcției, se eliberează autorizație de construire, cu condiția ca acele locuri de parcare să fie asigurate la cel mult 500 de metri față de construcție. Este o excepție care a distrus orașul.

Față de blocul despre care vorbim, parcarea este la 450 de metri.

parcare mihale

Parcarea construită la aproape jumătate de kilometru de bloc este goală

Extinderea blocului nu s-a terminat însă. În noiembrie 2015, deci la jumătate de an după ce Radu Mazăre își dăduse demisia din funcția de primar al municipiului Constanța, Mihale Maria obține supraetajarea în limita a maximum 20% din suprafața desfășurată a imobilului, dar și recompartimentări interioare. În 2017 cere autorizație pentru branșarea la rețeaua de gaze, astăzi blocul este locuit.

Să recapitulăm: un investitor construiește un bloc într-un cartier nou. Modifică autorizațiile de construire, pentru a obține mai multe apartamente, deci un profit mai mare. Probabil bănuiți unde e problema: la locurile de parcare.

În 2015, unul din verii Mihale, care se ocupa de vânzare apartamentelor, spunea că vor fi locuri de parcare și la subsol, dar și lângă bloc. Acum, subsolul este închis, nu poate parca nicio mașină acolo. Locatarii parchează lângă bloc și chiar își arogă dreptul de proprietate asupra spațiului. Recent, o doamnă urla de la balcon la un șofer să nu mai parcheze „pe locul ei”. Alți șoferi care lasă mașina acolo se trezesc cu ștergătoarele ridicate, în semn de avertisment.

Am întrebat reprezentanții Primăriei Constanța care este situația juridică a terenului de lângă blocul de la nr. 22, unde parchează acum toți locatarii. Mai exact, am întrebat dacă este parcare sau trotuar. Răspunsul primăriei este clar:

„Suntem în măsură să vă comunicăm că terenul la care faceți referire nu are destinația de parcare”, au spus reprezentanții Primăriei Constanța.

Au răspuns numai pe jumătate, nu ne-au spus și dacă acel teren este trotuar sau nu. Fiind însă între trotuar și intrarea blocului, aceasta nu poate fi altceva decât trotuar. Un lucru este cert: mașinile nu pot parca, legal, acolo.

Investitorul a asigura locuri de parcare, după cum vă spuneam, pe un teren aflat la circa 500 de metri de construcție. Am verificat parcarea, este absolut goală. Nimeni nu merge jumătate de kilometru să parcheze, când poate lăsa mașina ilegal, pe trotuar, fără să i se întâmple nimic.

Cine are de suferit? Cumpărătorii, cărora li s-a spus că vor parca în zonă, vecinii, întreaga zonă. Cine nu are de suferit? Mihale Maria, care își construiește o casă individuală, nu stă înghesuită cu cei cărora le-a vândut apartamentele, Radu Mazăre, care nu va răspunde niciodată pentru haosul urbanistic lăsat în urmă, Decebal Făgădău, care nu va fi niciodată nevoit să caute un loc de parcare în zonă.

Știți cine va mai avea de suferit: o întreagă nouă zonă, pentru că, așa cum spuneam, Mihale Maria mai construiește un bloc, la câteva sute de metri mai jos, pe stradă. Care bloc nu are niciun loc de parcare.

De-abia anul trecut, Primăria Constanța a elaborat un nou regulament privind parcările, care vrea să îndrepte greșelile petrecute în administrația Mazăre. Prevederea că locurile de parcare se pot asigura la cel mult 500 de metri de locuință a fost însă păstrată, deși în practică s-a dovedit că este un dezastru. S-a modificat un lucru: investitorul este obligat să mențină parcarea cât timp există construcția. Înainte, nu exista această obligație.

Poate că această prevedere ar fi bună, dacă Primăria Constanța ar bloca trotuarul și l-ar reda, așa cum este normal, pietonilor (care acum sunt nevoiți să meargă pe stradă), dacă oamenii ar parca în parcările prevăzute și dacă ar fi amendați în cazul în care blochează trotuarul.

Maria Mihale construiește, de câțiva ani, un alt bloc, pe aceeași stradă, la câteva sute de metri distanță. Nici acesta nu are locuri de parcare.

bloc mihale compozitorilor

Constanța are 18.222 de locuri de parcare amenajate de primărie (statistica este din 2015) și 3.618 în stațiunea Mamaia. Confort Urban mai administrează 2.417 locuri de parcare în Constanța și stațiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.