Da, veșnicia s-a născut la sat. Hramul bisericii din Ivrinezu Mare

ivrinezu mare

Biserica din Ivrinezu Mic și-a sărbătorit ieri hramul. După ce asistasem la slujba de Bobotează din Constanța și la sfânta îmbulzeală după aghiazmă, care nu are nimic de-a face cu credința sau religia, ci numai cu o lăcomie greu de înțeles, am fost să văd slujba de la această mică biserică dintr-un sat îndepărat. Nu aveam speranțe prea mari.

Biserica din Ivrinezu Mare se află pe un mic deal, la câteva sute de metri de la intrarea în localitate. Deși cea mai impunătoare clădire din zonă, clădirea ca atare nu este spectaculoasă. Lucrurile s-au schimbat când am ajuns în interior.

Nu sunt deloc un adept al slujbelor lungi și plicticoase. Am văzut însă, aici, lucruri care mi-au adus aminte de celebra poezie a lui Lucian Blaga, Sufletul satului. Când am ajuns acasă am recitit-o.

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Lumea satului este departe de a fi idilică. Mai sunt noroaie, în unele porțiuni este nevoie de trotuare moderne, în biserică nu era tocmai cald.

Există însă în lumea aceea un soi de liniște, o înțelegere a lucrurilor care nouă (sau mie) îmi scapă. Am văzut copii de câțiva ani, tineri, adulți, bătrâni ascultând cu atenție preotul. M-a impresionat însă când corul a cântat un imn închinat Maicii Domnului. Nu am reușit să înregistrez începutul, dar puteți vedea mai jos câteva minute din el.

Refrenul este următorul:

Ție, maică-ți, cer,

Nu mă lăsa să pier,

Du-mă sus, la fiul tău,

Și la Dumnezeu.

Una din întrebările fundamentale care îi chinuie pe marii filosofi ai lumii, din toate timpurile, pe noi toți, este ce se va întâmpla cu noi, după moarte. Oamenii aceștia care cântă atât de frumos par să știe răspunsul.

Dați-mi voie să vă dau un sfat (o fac foarte, foarte rar). Când sunteți obosiți, nervoși, când dead-line-urile vi se par imposibile, când vi se pare că aveți cea mai grea zi posibilă, ascultați din nou vocile acestor oameni. Sunt sigur că vă veți simți puțin mai bine.

Ție, maică-ți, cer,

Nu mă lăsa să pier,

Du-mă sus, la fiul tău,

Și la Dumnezeu.

Dragostea s-o înmulțești

O, măicuța mea,

Credința s-o întărești

După voia ta.

20160107_114542 20160107_120251

One comment

  • Sfanta simplitate

    Sfânta simplitate – Pilda crestina

    Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:
    – Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică?
    – Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de cum le-a curăţat apa? Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele.
    Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.