Cum explică meteorologii episodul de iarnă de la sfârșitul lui februarie. Când se termină. Fenomenul „thundersnow”

Temperatura în stratosferă deasupra Polului Nord

Iris Elena ȚIȚINEANU, meteorolog

După o iarnă blândă, cu temperaturi, în general, peste media normală pentru acest anotimp, ultimele zile din februarie au adus iarna în adevăratul sens al cuvântului.

Fenomenul ce a adus acest val de aer rece este unul natural, însă, relativ rar: încălzirea bruscă a stratosferei.

După cum sugerează însuşi numele, încălzirea bruscă a stratosferei reprezintă o creştere de aproximativ 50°C a temperaturilor din înălțime (~30 km) în zona Polului Nord, în doar câteva zile.

Această încălzire apare atunci când undele atmosferice trimit energie în sus, în stratosferă, ceea ce pune în mişcare un proces complex ce rezultă în defalcarea temporară a vortexului polar (vânturi foarte rapide din înălţime ce se învârtesc în jurul aerului rece deasupra Polului Nord şi a Polului Sud, şi care menţin, în consecinţă, circulaţia acestuia în regiunile polare). Fenomenul din această iarnă a fost unul extrem, stabilind, probabil, un record în ceea ce priveşte rapiditatea creşterii temperaturii în atmosfera superioară.

Încălzirea bruscă a stratosferei determină slăbirea curenţilor jet (curenţi de aer rapizi ce se mişcă pe o direcţie vest-est, având abilitatea de a trage după ei masele de aer), fronturile atmosferice încetând temporar mişcarea naturală pe direcţie vest-est, dar şi dezvoltarea unui centru de presiune ridicată în nordul Europei. Deoarece curenţii de aer se mişcă în sensul acelor de ceasornic în jurul şi în afara zonei de blocaj, aerul rece este răspândit spre sud şi spre vest.

O altă consecinţă a acestui blocaj este faptul că aer relativ cald este împins dinspre zona de est a oceanului Atlantic înspre Islanda şi Polul Nord. Astfel, temperaturile la Polul Nord s-au menţinut pozitive timp de cel puţin 24 de ore.

Pe lângă ruptura vortexului polar, un alt factor ce a favorizat acest val de aer rece este fluctuaţia diferenţelor de presiune atmosferică de la nivelul suprafeţei mării, dintre Anticiclonul Azoric şi Ciclonul Islandez, de deasupra Oceanului Atlantic de nord, cunoscută sub numele de Oscilaţia Nord-Atlantică, dar mai exact, faza negativă a acesteia.

Faza negativă a Oscilaţiei Nord-Atlantice constă în prezenţa unei zone de presiune ridicată deasupra Groenlandei, ce blochează progresia fronturilor atmosferice ce se deplasează din sud-vest, determinând prăbuşirea spre sud a curenţilor jet în Europa, ceea ce permite aerului rece să coboare spre latitudini mai joase dinspre Arctica şi Scandinavia. Încălzirea bruscă a stratosferei are tendinţa de a cauza trecerea în fază negativă a Oscilaţiei Nord-Atlantice la scurt timp de la apariţia sa.

Aceste blocaje vor mai dura câteva zile, urmând ca, în cele din urmă, fronturile atmosferice din Atlantic să avanseze către est, valul de frig luând sfârşit în cea de-a doua săptămână din luna martie, cel puţin în Europa.

Ca un bonus al acestei ierni, un fenomen interesant a putut fi observat în dimineața de miercuri, 28 februarie, în Constanţa, şi anume ninsoare însoţită de descărcări electrice. Acesta este un fenomen rar, dar nu neobişnuit la latitudinile medii. În engleză, acesta poartă numele de „thundersnow”.

Fenomenul s-a produs din cauza unei zone barocline (zonă de tranziţie dintre aerul cald şi aerul rece), ce s-a aflat chiar deasupra zonei litorale. În principiu, masa de aer rece a avut o sursă de aer mai cald (nu neaparat peste limita de îngheţ), ce a introdus instabilitate în sectorul rece şi care, împreună cu mişcarea verticală ascendentă ambiantă, a produs descărcări electrice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.