Imagini spectaculoase. CAZINOUL din Constanța, filmat cu drona

cazinou constatnaConstanța este frumoasă, dacă este privită de sus.

De sus, Cazinoului, de exemplu, nu i se mai văd rănile și apare ca o superbă clădire în stil Art Nouveau care străjuiește marea și așteaptă vremuri mai bune.

Mai jos puteți vedea câteva imagini superbe surprinse de fotograful Nicu Chirobocea, colaborator al publicației Constanța 100%, cu ajutorul căruia vom încerca să redescoperim frumusețea acestui oraș, atât de greu încercat în ultimii 15 ani.

Cazinoul din Constanța nu va fi reparat prea curând. Deși există bani, care sunt alocați de guvern, procedura de licitația pentru desemnarea câștigătorului a permis, practic, blocarea procesului.

Există speranța ca de-abia la finele anului să fie desemnată o firmă câștigătoare, iar proiectarea și lucrările vor dura circa doi ani și jumătate.

Vestea bună este că imobilul va fi conservat. Primăria Constanța și-a luat acest angajament astăzi, iar primarul Decebal Făgădău a promis că lucrările de conservare vor fi gata până în noiembrie, de Ziua Dobrogei.

„Am venit astăzi să spunem că noi ne-am stratificat competenţele, lucrăm împreună, dar fiecare are un obiectiv. Asociaţia Arche împreună cu Europa Nostra se ocupă de promovarea la nivel european, de atragerea de specialişti şi de întocmirea unor rapoarte care să conştientizeze importanţa Cazinoului la nivel european. Municipalitatea se ocupă de conservare până de Ziua Dobrogei. Compania Națională de Investiții se va ocupa de consolidare şi restaurare. Există în momentul de faţă o presiune publică ce trebuie oarecum instituţionalizată astfel încât toate aceste formule de ajutorare să capete transparenţă, un proiect unitar”, a afirmat Făgădău.

Întrebat de Constanța 100% dacă pot exista lucruri care să împiedice lucrările de conservare, Decebal Făgădău a spus că este exclus. La solicitarea noastră, primarul a spus și în ce vor consta aceste lucrări: se va urmări să nu plouă prin acoperiș, prin geamuri, să se înlăture igrasia. Un plan concret de conservare va fi însă făcut de specialiști.

Decebal Făgădău a prezentat și rezultatele sondajului referitor la soarta Cazinoului, la care au răspuns 25.000 de persoane. 76 dintre acestea vor ca monumentul să rămână la Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru a fi reabilitat, 24 la sută dorind ca municipalitatea să facă un împrumut pentru repararea Cazinoului. De asemenea, 96 la sută dintre care au răspuns ar vrea ca monumentul să fie deschis tot timpul anului, iar printre cele mai votate funcţiuni ale acestuia se numără sala de spectacole, cafenea sau cofetărie, sală expoziţională şi restaurant.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.