Mamografii gratuite în Constanța. Ce spune Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, despre faptul că programările s-au făcut greu

Constanța 100% vă informa că, în perioada 8 martie – 6 aprilie, femeile din Constanța pot face mamografii și teste Babeș-Papanicolau gratuit.

Din păcate, numărul de telefon pus la dispoziție a fost foarte, foarte greu de accesat. Avem mărturii ale unor doamne care au sunat ore întregi fără a reuși să facă o programare. Tot din păcate, Primăria Constanța, care a mediatizat evenimentul și care spune că l-a sprijinit, nu a oferit nicio explicație oficial.

În cursul zilei de joi, însă, am fost sunați chiar de către președintele Fundației Renașterea, fundație care a organizat evenimentul. Este vorba despre Mihaela Geoană. Aceasta ne-a explicat, pe îndelete, cum stau lucrurile

Mihaela Geoană spune că au fost extrem de multe solicitări.

„Caravana a mai fost în câteva zeci de localități, majoritatea din mediul rural, ce-i drept, dar atât de multe solicitări ca în orașul Constanța nu am avut niciodată”, a mărturisit.

A recunoscut problemele, faptul că nu s-a răspuns la telefon. Explicația este că numărul de telefon avea funcția de apel în așteptare, din cauza aceasta cei care au sunat au auzit că, de fapt, telefonul sună, nu au auzit tonul de ocupat.

Solicitările au fost foarte multe, dar, din păcate, numărul total de teste pe care poate să le suporte Fundația Renașterea este de numai 600.

„Dacă găsim sponsori, companii care pot dona 20% din impozitul pe profit, noi putem sta aici și câteva luni, oricât este nevoie”, a mai spus Mihaela Geoană.

Cel mai important lucru pe care l-am aflat, însă, și pe care președintele Fundației Renașterea ne roagă să vi-l comunicăm, este faptul că aceste teste se pot face gratuit, dacă vi se emite o trimitere de către medicul de familie. Din păcate, nu toți medicii de familie din județul Constanța sunt înscriși în programele naționale și, prin urmare, nu poți pot emite o astfel de trimitere. Acest caz este cu atât mai bizar cu cât medicii sunt plătiți (15 lei) pentru fiecare trimitere. Cu atât mai puțin de înțeles cu cât este singurul cancer care poate fi depistat din vreme, rata de supraviețuire în acest caz fiind de 100%.

Am solicitat și noi lista cu medicii de familie care dau trimiteri și o vom publica de îndată ce o vom obține.

În acest demers, fundația a fost ajutată de City Mall, care a pus la dispoziție spațiul și utilitățile, și de Primăria Constanța, care a pus la dispoziție numărul de telefon și pe cineva care să răspundă.

Unitatea mobilă de diagnostic este cel mai ambiţios proiect al Fundaţiei. Ideea acestui proiect a venit din dorinţa de a ajuta cât mai multe românce să se bucure de o viaţă mai sănătoasă alături de familiile lor.

„Prin acest program se oferă investigaţii medicale gratuite femeilor din oraşe mici şi din mediul rural, Fundaţia Renaşterea implementând primul program complet gratuit, destinat efectuării de investigații medicale. Programul Renașterea ”Diagnostic Mobil – Sân și Col Uterin” a fost lansat la 1 octombrie 2007. Fundația Renașterea a adus în țară primul centru mobil pentru investigații de sân și col uterin ce implementează primul program destinat efectuării de mamografii și teste Babeș-Papanicolau, gratuit în zonele rurale și orașele mici. În vehicul sunt amenajate cabinete de ginecologie și momografii. Programe similare au fost implementate și în alte țări din Uniunea Europeană și s-au dovedit extrem de eficiente. Prevenirea și diagnosticarea precoce cancerului de col uterin reprezintă o prioritate în cadrul politicilor de sănătate ale UE. ÎN URMA APLICĂRII ÎN CADRUL UNUI PROIECT INTERNAȚIONAL, FUNDAȚIA RENAȘTEREA A ACHIZIȚIONAT CEA DE-A DOUA UNITATE MOBILĂ, PRIN SUSȚINERE FINANCIARĂ DIN PARTEA „ENEL CUORE ITALY”. În urma proiectului depus în data de 27 aprilie 2009 de către Fundația Renașterea la Enel Cuore Italy, am primit aprobarea pentru extinderea proiectului proiectului „Renaşterea – Diagnostic Mobil Sân şi Col uterin” și pentru achiziția celei de-a doua unități medicale mobile pentru investigații la sân și teste Babeș Papanicolau. Costurile de achiziţie s-au ridicat la 250.000 Euro, fiind acoperite prin finanțarea obținută de la ENEL CUORE, iar costurile de operare ale proiectului se ridică la peste 144.000 de Euro pe an, costuri ce au fost acoperite din fonduri proprii, de către Fundație. Scopul extinderii proiectului „Renaşterea – Diagnostic Mobil Sân şi Col uterin” este de a acoperi cât mai multe cereri venite din întreaga țară, oferind gratuit investigații de sân și de col uterin. Programul respectă directivele europene privind calitatea serviciilor medicale. Până în prezent, Unitatea Mobilă de Diagnostic s-a deplasat în 34 de localități din 21 de județe ale țării. Peste 16.800 de femei cu venituri reduse au beneficiat de investigații medicale gratuite, fiind efectuate 15.980 teste Babeș-Papanicolau și 9.126 mamografii.”, se arată pe site-ul fundației.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.