La moartea lui Marin Petrișor

Comunitatea academică a Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) regretă profund trecerea la cele veșnice a profesorului universitar doctor Marin Petrișor, reputat cercetător al graiurilor insulare şi al graiurilor româneşti de tranziţie. Domnia sa a fost decan al Facultății de Litere între anii 1998-2004, Profesor Emerit al UOC începând cu anul 2012, membru al corpului profesoral al Facultăților de Litere și de Teologie, membru fondator al Institutului de Ştiinţă, Cultură şi Spiritualitate din cadrul UOC şi membru al Academiei Oamenilor de Știință din România.

S-a stins din viață în dimineața zilei de ieri, 10 martie 2018, la vârsta de 85 de ani. Susținea cursuri atât la Facultatea de Teologie cât și la Facultatea de Litere.

„Domnul profesor Marin Petrișor va rămâne în inimile noastre ca un profesor pasionat, erudit, devotat studenților și profesiei de dascăl, o personalitate științifică de excepție a culturii române contemporane. Colegii și studenții care l-au cunoscut, l-au respectat și admirat îi vor păstra veșnica admirație și recunoștință. Ne exprimăm pe această cale toată gratitudinea pentru tot ceea ce a făcut profesorul Marin Petrişor pentru Universitatea „Ovidius” din Constanţa și transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate şi celor apropiaţi.”, au spus, printr-un comunicat de presă, membrii Universității „Ovidius”.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, atât în nume personal, cât și în numele clerului, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului, transmite următorul mesaj de condoleanțe:

„A trecut la cele veșnice o personalitate academică de mare ținută, un om minunat, etalon de seriozitate, profesionalism și modestie. Erudiția sa era însoțită de un umor rafinat și de o căldură umană deosebită, cu care știa să-și întâmpine interlocutorul. Și-a închinat întreaga viață cercetării filologice și de teren, cu migala la care te obligă dialectologia, iar opera științifică de excepție ce-i poartă semnătura atestă necesitatea interioară de a-și transmite descoperirile, deseori fascinante. Este o mare pierdere despărțirea de domnia sa și suntem alături de familia îndoliată în aceste momente de grea încercare. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să primească sufletul său în comuniunea înțelepților sfinți, a celor ce sunt luminători ai lumii, prin harul Cuvântului lui Dumnezeu”.

La rândul său, lector. univ. dr.  Carmen Ciornea a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și celor apropiați, în numele cadrelor didactice și al studenților Facultății de Teologie „Sf. Ap. Andrei” din cadrul Universității „Ovidius”:

„Vestea stingerii din viață a domnului profesor Marin Petrișor a fost pentru noi, colegii și studenții de la Facultatea de Teologie, una extrem de tristă. Păstrăm imaginea intelectualului rafinat, jovial, gata oricând să ofere un cuvânt de spirit celor dispuși să-l asculte… Una dintre cele mai minunate și mai generoase ființe pe care noi le-am cunoscut.  Și, dacă stăm bine să ne gândim, dincolo de naturalețea cu care reușea să împacheteze cele mai aride teme, convingându-și interlocutorii de farmecul dialectologiei, el a lăsat în urmă o pildă a voinței. Chiar dacă în ultimii ani starea sa de sănătate a fost mai încercată, domnul profesor și-a împlinit vocația până la capăt. Mai mult, a știut să răspundă constrângerilor vremii din urmă cu același inconfundabil zâmbet.”

Trupul neînsuflețit al profesorului emerit Marin Petrișor va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, ținând cont de faptul că, în perioada 1997-2004, a fost decan al Facultății de Litere a Universității „Ovidius”, care a avut în componență și o Catedră de Teologie.

Program ceremonii la Catedrală

Astăzi, duminică, 11 martie 2018, ora 16.00 – trupul neînsuflețit va fi depus la catedrala Arhiepiscopală, iar IPS Teodosie va oficia o slujbă de pomenire.

După aceasta, în mod neîncetat, la căpătâiul profesorului, slujitorii Catedralei vor citi rugăciuni și pagini din Psaltire.

Luni, 12 martie 2018, ora 7.00 – IPS Teodosie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba Sfintei Liturghii, iar de la ora 8.30 va oficia slujba înmormântării. Apoi cortegiul funerar va porni spre București pentru oficierea înhumării.

Colegii, studenții și prietenii care vor să îi aducă domnului profesor un ultim omagiu o pot face de azi. Sicriul va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, duminică, 11 martie, începând cu ora 15.00.

Ceremonia de înmormântare va avea loc luni, la cimitirul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, Comuna Chiajna, Sat Chiajna, Judeţul Ilfov, Autostrada Bucuresti-Piteşti Km 12, începând cu ora 13.00,

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.