Nu mai vreau să fiu constănțean

Cristi Hagi

Nu, nu mai vreau să fiu constănțean. Dacă aș putea să îmi găsesc de muncă în altă parte și dacă nu aș avea aproape toată familia aici, aș pleca fără să mă mai uit în urmă.

Da, sunt supărat, astăzi mai mult decât oricând, pentru că astăzi am văzut bugetul pe 2016 (este vorba despre proiectul de buget pe anul 2016, așa cum apare pe site-ul Primăriei Constanța). Mi-am dat seama că din banii mei voi plăti încă zece blocuri pentru țigani și/sau nevoiași, în Henri Coandă, deși cartierul în care locuiesc nu are străzi asfaltate (stau aici de nevoie, nu de plăcere). Știați că în Henri Coandă Primăria Constanța a amenajat și parcări?

Am văzut că pentru cultură, învățământ, sănătate, economie, investiții, Primăria Constanța acordă sume mult mai mici decât cea din Cluj.

Mi-e rușine pentru că sunt constănțean însă, mai ales, când mă uit la bugetele celor două localități.

Iată câteva comparații:

 

Cluj, buget total: 954.221.321

Constanța, buget total: 583.213.000 lei

 

Cluj, total cheltuieli: 1.116.388.238 lei

Constanța, total cheltuieli: 768.213.000 lei

 

Cluj acordă la capitolul ”Asigurări și asistență socială” 6.316.000 lei.

Constanța: 84.665.000 lei (din care 28,7 milioane sunt trecute la capitolul ”alte cheltuieli”)

 

Cluj. Cheltuieli pentru învățământ: 275.575.808 lei

Constanța: 151.611.000 lei

 

Cluj. Cheltuieli pentru sănătate: 28.291.000 lei

Constanța: 110.000 lei

 

Cluj. Capitolul ”Transporturi”: 206.000.000 lei, din care transport în comun – 66 milioane și străzi – 140 milioane

Constanța: 72.555.000 lei, din care transport în comun – 28,3 milioane și străzi – 44 milioane

 

Cluj, capitolul ”Acțiuni economice”: 241.042.000 lei

Constanța: zero lei!

 

Cluj. Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari: 69.838.000 lei

Constanța: zero lei.

 

Cluj. Sume încasate din taxe hoteliere: 1.067.000 lei

Constanța: zero lei!

 

Cluj. Capitolul ”cultură, recreere și religie”: 7.310.000 lei.

Constanța: 49.053.000 lei. Cei mai mulți bani în Constanța, 31.994.000 lei, se duc în ”Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement”. Pentru biblioteci – zero lei. Pentru cămine culturale și case de cultură – zero lei (și ne mai mirăm că au apărut cluburi de manele în ele). Pentru centre pentru promovarea și conservarea culturii tradiționale – zero lei.

 

Populație

Cluj: 325.576 locuitori

Constanța: 283.872 locuitori

Mai e ceva de comentat? Mie îmi vine să ”emigrez” în Cluj.

P.S., 26 ianuarie. Mi se spune, în privat sau în comentarii, că nici în Cluj nu merg câini cu covrigi în coadă. Clujul este primul oraș care mi-a venit în minte când am realizat comparația, pentru că este relativ similar ca mărime. Putea fi Sibiu, de exemplu, un oraș care îmi este mult mai apropiat. Ca să nu mă duc cu gândul la vreun oraș din adevărata Europă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

22 comentarii la “Nu mai vreau să fiu constănțean

  1. Si de ce nu te muti in Cluji, daca-ti vine? Chiar nu te inteleg… Du-te omule, muta-te in Cluj!
    Eu mereu voi fi constantean, sa nu mai fie ei, incompetentii si demagogii care aproape au lasat orasul in paragina. Si alegatorii lor, care i-au votat pentru cate un pachet aruncat ca la milogi.
    Toate orasele lumii vor sactreaca la transport electric, numai la noi s-a distrus reteaua de troleibuze si tramvaie. Toata lumea spune ca RADET- ul este ineficient si trebuie desfiintat pentru ca inghite subventii precum un balaur cu 7 capete, la noi este pastrat, ca de acolo ies bani buni pentru baietii destepti.
    Se aloca bani de la buget pentru sport si cultura cand in orasul asta numai sport si cultura nu se face. Dar alti baieti destepti trebuie sa traiasca si ei, nu? Intre timp, Constanta a ramas printre putinele orase mari care nu are o piscina ca lumea pentru locuitorii sai, desi se stie ca inotul este cel mai bun si mai complex sport.
    Ce ne mai place sa ne vaicarim… dar dupa vot sunt alesi tot mincinosii care promit lapte si miere.
    Eu l-as vota pe cel care ar spune ca taie subventiile puturosilor din sport si cultura, dar va face o piscina olimpica pentru constanteni. Pe cel ce va renunta la pachetele astea mizerabile dar va demara un program de electrificare a transportului in comun. Pe cel ce va desfiinta RADET-ul si va redirectiona banii catre asfaltari facute cu simt de raspundere, care va amenaja parcurile si va opri constructiile pe spatii verzi. Pe scurt, orasul are nevoie de un gospodar adevarat, nu de hoti care promit subventii.
    Numai ca oamenii nu aleg un astfel de om, ei chiar asta vor: pomeni si promisiuni desarte! Asa ca cei mai vinovati sunt alegatorii, ca doar primarul si consilierii nu sunt implantati de martieni!

    1. Confunzi RADET-ul ce CET-ul domnule Robert. Din pricina CET-ului avem gigacaloria asta nesimțită, pentru ca 75% din valoarea ei o înghite CET-ul. Acest vampir care în loc sa producă energie electrica, iar apa de răcire, ca produs secundar sa fie distribuit de RADET în caloriferele constănțenilor la preț de produs secundar, el de fapt produce agent termic primar ca produs principal la un preț exorbitant pentru a asigura salariile la fel de exorbitante, comparativ cu cei din RADET.

      1. Te intreb un singur lucru!Ce produce RADETU-UL?Il pot numi eu capusa,intermediar,samsar?Gigacaloria pleaca cu un pret de 80 de lei de la cet,si ajunge la radet de unde pleaca catre prostul de rand si ajunge la suma actuala.Asa ca nu dezimforma daca tu esti dezimformat!Sa nu mai zic ca nici acei 80 de lei/gigacalorie nu sunt platiti la timp tocmai din ideea in care primaria sa puna mana pe CET,sa faca ei ce stiu mai bine(adica bani)si din pacate nu pentru comunitate!

    2. Bun, si daca desfintam RADET cu ce se mai spala lumea, cu ce se mai incalzesc apartamentele iarna? Desfinteza RADET si ajungem ca in conco sa ne spalm la ligean! N ai fi bun nici ca primar dar nu esti bun nici ca alegator! In RADET trebuie investit, in RAJA trebuie investit. In retraua de canalizare trebuie investit, in toata infrastructura constantei trebuie investit. Se dau fonduri europene iar daca alesi nostri le au accesa si le ar folosi cu cap, atunci lucrurile ar merge altfel. Asa ca nu te duce la vot, mai bine stai acasa!

      1. Cristian, cand spun ca RADET-ul trebuie desfiintat nu inseamna ca trebuie sa ajungem sa ne spalam la lighean, Doamne fereste. Trebuie inlocuit cu altceva. De exemplu, primaria poate incuraja extinderea retelei de gaze, astfel incat oamenii sa-si poata monta centrale, nu ca acum cand primaria, mana in mana cu hotii de la RADET pun numai piedici oamenilor care s-au saturat de acest sistem de sorginte sovietica si vor sa se debranseze. Daca e asa bun, de ce toti cei la care a ajuns reteaua de gaze vor sa se debranseze?? De ce ti se pun piedici incredibile si absurde daca nu mai vrei acest sistem? Oare de ce?
        Pana la urma RADET va disparea, e un fenomen natural, nu poti tine in viata la nesfarsit un sistem muribund si total ineficient. Dar va dura, pentru ca sunt interese acolo, multi baieti destepti sifoneaza banii primariei prin intermediul acestui sistem.

      2. ba da ,sa desfintam radetul
        si raja pt ca stau jumatate de ora sa vina apa calda la cada si nimic , curge rece, dar noi o platim la pret de apa calda,iar caldura lasa de dorit ,cand e cald afara merge si caldura ,cand e frig afara nu merge caldura ,la noi ca la nimeni , sa nu mai platim salariile lor umflate .

    3. Te cam contrazici, Robert, când îl „cerți” pe om că vrea să se mute la Cluj. Pentru că la un punct spui că nu marțienii îi pun pe aleși în scaune, ci tot constănțenii – și ai perfectă dreptate, dar atunci nu-l mustra, ci încearcă să pricepi de ce s-a săturat de vrea să plece. Păi uite DE AIA vrea să plece, poate 🙂 pentru că Mazăre, fără să fie constănțean, a fost „omul potrivit la locul potrivit”, s-a potrivit ca o mănușă locului ăstuia, era una cu spiritul lui… Mazăre s-a dus, dar golănia și lăcomia pe care le-a reprezentat nu pleacă așa ușor. Provincialismul (în cel mai prost sens al cuvântului), „șmecheria” ca filosofie de viață, mica găinăreală și marea corupție – astea rămân. Cu tot cu primarul care va să vie și alegătorii lui.

  2. „In acest moment se afla in derulare proiectul de construire a parcului de pe malul lacului Siutghiol in suprafata de aproximativ 6000 mp,care va fi inaugurat in primavara anului 2016, parc ce se realizeaza din fonduri europene cu o investitie de 1.000.000 euro.”

    citat preluat de pe site-ul primariei Ovidiu

  3. scapi de o problema si dai de alta la Clujul dumitale.
    Chiriile sunt exagerate – in manastur pentru 3 luni mi s-a cerut 400 de euro pe luna * 3 + garantie pe o luna toti bani din prima pe 2 camere jegoase cat am stat vara asta acolo. Garantia nu am mai vazut-o inapoi nici dupa scandal. Locurile de munca sunt in IT si atat iar ziaristii spre exemplu (aia care nu fac parte din ziarele acceptate 🙂 ) traiesc de pe o zi pe alta.
    Nu sunt tigani in centru dar marginile mustesc de ei.
    Centrul e scump, chiar nesimtit de scump mancarea si bautura e cu pretul chiar peste Bucuresti.
    Plus ca iti da impresia ca e condus de o haita, orice afacere e prins cate un om al lor.

    1. Radu, ti s-a cerut atat la chirie pt ca a fost festivalul Untold iar preturile s-au marit de cateva ori.
      Eu am luat chirie in manastur cu 240 pt 2 camere si o impartim la 2.
      Garantia nu ti-ai mai vazut-o pt ca mai mult ca sigur ai lasat paguba.
      Tiganii nu mustesc la periferie, totusi nu e vreun Palas la noi, dar sunt tigani care recicleaza la Pata Rat. Adica muncesc, spre deosebire de aia din Palas, da?
      Locurile de munca provin si din telecomunicatii, antreprenoriat social, zona de dezvoltare de evenimente pentru orice sector sau chiar horeca. Nu mai zic de constructii ca poate nu ma crezi.
      Asa ca lasa dezinformarea si deschide ochii.
      Nu apar clujul si dau in constanta, e orasul meu suflet, insa mi-as dori sa luati exemplu si sa ridicati orasul din mizerie.
      Un constantean din Cluj.

  4. Daca tot te muti, du-te afara. Ce mi-e contanta, ce mi-e cluj. Aceeasi tara infecta. Nici in vacanta nu vreau sa trec pe-acolo.

  5. dar eu eu ce fac?
    un pensionar de 63 de ani bolnav si invalid cu pensie de 800 lei?
    „scoate pachetele alea amarate si asfalteaza strazi”. Dar bine mai ‘catindatule’ eu traiesc din pachetul ala.
    „scoate mai radet-ul si da-le gaze” Dar bine mai doritorule de schimbari. Ce fac cand imi bate la usa si zice: hai tataie scoate 20 de mii sa-ti bag gazul (proiect, instalatie, centrala si altele?! Nu-mi ajunge pensia nici pentru cele necesare vietii. Cum rezolv eu problema asta? Daca-mi dai o rezolvare iti pup picioarele si te aleg si consilier si primar si parlamentar si presedinte, rege, imparat etc. ce-ti place tie!
    Vali Iacob

    1. Probabil ca aveti dreptate, poate ca sunt si persoane ce realmente au nevoie de un ajutor. Dar trebuie analizat, pentru ca prea multi din cei ce nu au cu adevarat nevoie, vin la milogeala.

      Adevarul este ca 45 de ani de comunism au distrus enorm, au distrus mentalitatea omului. 45 de ani oamenii au fost invatati sa „li se dea” iar acum, pentru unii din cei in varsta este greu. Plus ca au pensii mici. Oare pensionarii din Luxemburg sau Elvetia sau Danemarca … ei de ce nu au nevoie de pachete cu un pui sfrijit si putin malai si faina? DE CE?
      Incearca sa dai un pachet unui pensionar elvetian si se va simti jignit, pentru ca acolo oamenii au trait in demnitate, au muncit iar pensiile lor le asigura traiul mai mult decat decent! Acolo nu a fost Partidul care distruga demnitatea si gandirea sanatoasa.

      Da, raul provine din trecut, dar nu trebuie perpetuat. Nu putem continua sa traim in aceleasi minciuni comuniste, cu subventii si populisme ieftine, cu pachete date din mila si din interesul de a obtine voturi. Nu mai poate fi tinut in viata artificial un RADET care inghite banii ce ar trebui folositi in alte scopuri, doar pentru ca directorii si sefii de sindicat sa aiba lefuri grase, iar baietii destepti de pe langa, sa faca profituri enorme din capusarea acestui monstru cu picioare de lut.

      Din pacate, votantii sunt cei pe care ii avem, se plang si se vaicaresc, dar voteaza mereu aceeasi hoti, care le promit miere si.lapte. Si pachete. Uneori se satura, si voteaza … alti hoti, care vin cu aceleasi promisiuni, ambalate putin altfel. Si care evident ii condamna pe cei dinaintea lor.

      Solutia nu cred ca este sa plecam la Cluj sau aiurea, solutia este sa luptam pentru oradul nostru, sa reusim sa destupam mintile unora care nu vor decat sa li se dea, sa li se promita, sa li dea vanda iluzii. Nu pe bani ci pe voturi!
      Numai ca iluziile desarte aduc intotdeauna dupa ele deziluzii! Daca nu vom rupe odata pisica, vom ramane inchisi in acest cerc nenorocit al hotiei, al subventiei, al minciunii, al degradarii, al populismului de doi bani!

  6. OK, am înțeles. Și care să fie soluția?
    Să chemăm ardelenii să aleagă edilul din Constanța?
    Că dacă ar candida un ardelean nu cred că ar avea șanse.

  7. Așa este, e nasol sa locuiesti in constanta , mai ales in zona Henry Coandă, zona Tomis nord , este cea mai infecta zona mai ales ca sunt multi țigani si hoți.

  8. Din fericire pentru mine am luat decizia de a mă muta in Cluj acum mai bine de 4 ani, constantean fiind. Mereu cand vin acasa, in Constanta, rămân dezgustat de halul in care se degradează orasul sau Clujul se dezvolta prea repede. Constanta este un oras mort, fara viitor, deocamdata.Doar vara da semne de revigorare, dar cum vara este scurta, la prima ploaie mai serioasa de septembrie isi reintra in normalitate…

  9. İn Constanta daca stii sa te „invarti” o duci bine…lasi tiganii in treaba lor…si nimeni nu iti interfereaza activitatile!
    Dar totul e cum „miste” din glezne!

  10. solutia la problema RADET ar fi transformarea punctelor de distributie in centrale zonale pe gaz Bani s-ar lua de la ue ,iar cetateanul pensionar nu ar mai fi obligat sa bage mina in buzunarul si asa gol Este acevarat ca trbuie timp dar daca s-ar vrea cu adevarat se poate Doar daca posturile de conducere de acolo nu sint recompense pt smecherii de partid asa cum a fost cu RAJA -sef -maretul FELIX SROiE cel care doarme cu poza lui dragnea sub perna si care a dat numele sau unei strazi din cumpana

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ședință de Consiliu Local în Medgidia. Ce proiecte se votează

mar ian. 26 , 2016
Consilierii locali din Medgidia sunt convocați într-o ședință ordinară, pe 28 ianuarie 2016, ora 17.00. Iată ordinea de zi: 1. Aprobarea acordării normei de hrană personalului Poliţiei Locale Medgidia 2. Aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Medgidia, pentru anul 2016 3. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli […]

V-ar putea interesa și: