Nu vă făliți cu darurile pentru sărmani

„Doi oameni au intrat în biserică să se roage – unul fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga întru sine: «Doamne, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: jefuitori, nedrepţi, preacurvari sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig…» Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii la cer să-i ridice, ci îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!» Zic vouă că s-a pogorât acesta mai îndreptat la casa lui decât acela. Că tot cela ce se înalţă smeri-se-va, iar cela ce se smereşte înălţa-se-va.” (Luca 18, 10-14)

Am văzut, zilele acestea, zeci de gesturi frumoase: daruri oferite de cei ce au celora care au mai puțin spre deloc. Majoritatea acestora sunt însă umbrite, în opinia mea, de mediatizare. Nu înțeleg de ce atunci când dăruiești din inimă ceva trebuie să arăți asta întregii lumi.

Fac asta și oameni pe care îi consider de bun simț. Un primar pe care îl respect, de la distanță, cel din Cluj, a postat pe pagina sa de Facebook 26 de fotografii cu el dăruind cadouri bătrânilor dintr-un cămin. În 25 dintre ele, edilul are contact direct cu bătrânii. Fie dă mâna cu ei, fie îi atinge, ocrotitor, pe umăr. Una este o poză de grup. Marketing politic dus la extrem.

Sunt sigur că banii pe aceste pachete sunt bani publici.

Scenele sunt repetate de zeci de ori, peste tot în țară. Organizația Județeană de Femei dintr-un partid spune, printr-un comunicat, că a dat câte patru porci unor cămine de bătrâni. Porci și alte cadouri. Nu lipsesc fotografiile în care, ca actorii care pozează pentru un afiș de film, unele din politiciene pozează afectate de situație. Fotograful profesionist care le însoțește face eforturi pentru a nu pierde sărutul pe care aceasta îl aplică, aproape înlăcrimată, transfigurată, pe obrazul brăzdat de timp și de nevoi al bătrânei din centrul de plasament. Toate acestea sunt trimise la presă, însoțite de un limbaj de lemn perfect, pentru ca toți alegătorii să afle gestul creștinesc.

Tinerii din partid se laudă că au scos la film copii instituționalizați. Nici ei nu pierd ocazia de a se poza alături de ei, de a-și exprima prietenia, de a zâmbi frumos în aparatele de fotografiat și de a trimite comunicate de presă cu frumosul lor gest. O dată pe an îi scot la film. O dată pe an. O dată.

Încerc să înțeleg de ce ai etala astfel de gesturi. Găsesc o explicație: fiind popularizate, pot deveni contagioase. Dacă un politician, de exemplu, votat de mii de oameni, oferă ceva, poate că alții îi vor copia gestul. Este posibil. Numai că, de multe ori, politicienii nu fac daruri din banii lor, ci din bani publici. Primarii care împart cadouri nu o fac din salariile lor majorate, ci din banii noștri, ai contribuabililor. Oricare ar fi motivația, faptul că se întâmplă este pozitiv, în cele din urmă.

Cunosc oameni care dăruiesc din ce au (și au de unde) în fiecare lună, fie că este Crăciun sau nu. Care m-au rugat să nu fac public niciodată gestul lor. Am crezut că nu vor să se știe pentru ca la ușa lor să nu se facă o coadă, așa cum se făcea pe vremuri la Becali, „rezolvătorul” tuturor problemelor. Motivul lor este însă altul, și anume certitudinea că binele pe care îl faci trebuie să rămână între tine și cel căruia îi dăruiești, nu este o haină de firmă pe care o porți mândru, cu eticheta sau logoul la vedere, ci este un sentiment pe care îl porți în inimă, care te hrănește. Și, pentru unii dintre ei, este modul de a mulțumi unui Dumnezeu în care cred și care a fost, o recunosc, darnici cu ei.

Adevăratele daruri se fac în tăcere, se fac fără se te uiți, când dai cadoul, în obiectivul aparatului de fotografiat, fără să trimiți comunicate de presă în care să spui despre tine ce bun ești, ce multă bucurie în suflete, inimi și priviri ai adus celor pe care i-ai vizitat.

Dacă o faci altfel, înseamnă că ai un scop, iar darurile adevărate nu au un scop, sunt simbolul smereniei și/sau al dragostei.

Nu vă făliți cu darurile pe care le faceți sărmanilor.

Am început cu un citat din Evanghelia după Luca, o se închei cu unul din Evanghelia după Matei.

„Odată, Fericitul Augustin a fost întrebat:
-Care este virtutea cea dintâi şi cea mai mare?
-Smerenia! a răspuns Fericitul Augustin.
-Iar după smerenie, care vine în rândul al doilea?
-Smerenia! a răspuns iarăși Fericitul Augustin.
-Iar în rândul al treilea? întrebă omul mirat.
– Smerenia! răspunse şi a treia oară Fericitul Augustin.

 

Smerenia este cea mai aleasă dintre toate virtuțile.” (Matei 11, 29).

One comment

  • Ziarist plin de aproape sinonimele :smerenie,piosenieevlavie,dar care bantue lumea presei angajat fatis de partea stramba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.