FOTO. Patiseria din centrul Constanței a unui cetățean turc, închisă de Protecția Consumatorilor

patiserie constanța

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Constanța au găsit mizerie și alimente expirate

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Constanța au închis o patiserie care funcționa ilegal, în centrul municipiului.

În plus, societatea a fost sancționată cu 16.000 de lei, după ce au fost descoperite nereguli referitoare la igienă, dar și alimente expirate.

Reprezentanții Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanța au efectuat controlul în cursul zilei de miercuri. Comisarii au descoperit că alimente expirate sau fără elemente de identificare, printre acestea aflându-se 86 de bucăţi ouă expirate din 30 noiembrie, 14 kilograme de plăcintă, ambalate în mai multe cutii, expirate din mai, iunie, septembrie şi noiembrie.

De asemenea, comisarii CJPC au mai constatat că sacii de făină din secţia de producţie erau aşezaţi direct pe paviment, că foile de plăcintă se sortau pe o ladă frigorifică şi nu pe o masă de inox, furtunul cu apă tehnologică era pe jos în secţie, acolo unde era şi multă făină, vestiarul era amenajat necorespunzător, iar chiuvetele şi grupul sanitar erau neigienizate.

Horia Constantinescu a mai precizat şi că echipele de control au constatat că la adresa respectivă operatorul economic nu mai desfăşura activitate.

“S-a depistat noul spaţiu în care acesta desfăşura activitatea de producţie fără să deţină certificat constatator pentru noul punct de lucru şi nici acord de înregistrare sanitar-veterinar”, a menţionat şeful CJPC Constanţa.

Patiseria va putea fi deschisă după ce îşi rezolvă neregulile şi intră în legalitate.

În urma controlului CJPC, patiseria a fost verificată și de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de cei ai ANAF Antifraudă.

Firma pe care funcționa patiseria este YOREM YUFKA SRL. Aceasta are ca acționari pe Marius Tamasi, cu domiciliul în Valu lui Traian, și pe Kahveci Vedat, cu domiciliul în Turcia, Denizli. Acesta este și administrator.

One comment

  • De ce nu scrieti exact numele patiseriei? Asta ar fi cu adevarat amenda! Sa stie consumatorii de cine sa se fereasca, sa boicoteze aceste mizerii, au ajuns toti nespalatii si toti borfasii sa-si deschida patiserii, cofetarii, pizzerii, restaurante etc, toate sunt niste haznale, nu se respecta nimic, niste mizerii.
    OPC, mergeti in control si in lanturile de pizzerii gen Jerry’ s Pizza, Evo Pizza, Pizza Hut si altele, pe la acestea nu prea am auzit de controale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.