Primăria Ovidiu urmează modelul Clujului și al marilor capitale ale lumii. Buget participativ

primaria ovidiu

Primăria Ovidiu va implementa, de anul viitor, ceea ce se numește, în termeni de specialitate, „buget participativ”, așa cum o fac deja Cluj, Londra, Paris și Berlin.

Pe scurt: oamenii, cei care contribuie, cu banii lor, la bugetul local, vor decide cum vor fi cheltuiți o parte din acești bani.

Nu vorbim despre un procent foarte mare, dar nici despre unul mic.

10% din bugetul local pe anul 2018 va fi pus în dezbatere publică, pentru ca aceștia să stabilească în ce mod să fie alocat sau spre ce proiect de interes local să fie finanțate”, au declarat reprezentanți din Primăria Ovidiu.

Aceștia au precizat că se dorește realizarea unei pagini de internet speciale, la începutul anului viitor, unde cetățenii pot propune și pot vota proiecte. Așa funcționează, de altfel, bugetul participativ: oamenii, care cunosc cel mai bine nevoile orașului, propun o serie de proiecte. Apoi, acestea sunt selectate, pe baza unei proceduri clare și transparente. La final, proiectele votate sunt finanțate de către primărie și sunt transformate în realitate.

Inițiat în urmă cu 15 ani în Brazilia, bugetul participativ este un instrument adoptat cu succes de peste 1.000 orașe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin sau Lisabona.

Modelul se aplică deja în Cluj, unul din cele mai dezvoltate și moderne orașe din România.

Procesul de Bugetare participativă a fost implementat pentru prima dată la Cluj-Napoca în anul 2013, printr-un proiect pilot care s-a desfășurat în cel mai mare cartier al Municipiului Cluj-Napoca, cartierul Mănăștur. Astfel, cetățenii au avut propuneri de proiecte care să contribuie la îmbunătățirea cartierului în care aceștia locuiesc.

Apoi, în anul 2015 și 2016 s-a desfășurat al doilea proiect de Bugetare participativă, dedicat grupurilor informale – Com’on Cluj. Acestea au fost formate din tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, scopul fiind de a propune proiecte pentru schimbarea comunității clujene. Proiectele declarate câștigătoare pentru implementare au fost finanțate prin bugetul local al Municipiului Cluj-Napoca.

Anul acesta, Primăria Cluj-Napoca a implementat primul proces de Bugetare participativă online din România. Procesul de bugetare participativă se adresează tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază la Cluj-Napoca și au peste 18 ani. În prima etapă a procesului, în perioada 17 iulie – 20 august, cetățenii au depus 338 de proiecte pe platforma www.bugetareparticipativa.ro, dintre care eligibile 126 de proiecte, stabilite în urma analizei Comisiei tehnice a Primăriei. Cetățenii au avut posibilitatea să depună câte un proiect în domeniile: alei, trotuare și zone pietonale; amenajare spații publice; mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației; infrastructură educațională și culturală; spații verzi și locuri de joacă; orașul digital.

Și primarul municipiului Constanța spunea, acum doi ani, că va implementa acest sistem. Deocamdată nu a făcut-o.

5 comments

  • Nu cred că este cel mai bun model și iată de ce: in general oamenii sunt egoiști! Se gândesc DOAR la ei și la binele lor. Din păcate, la noi prea putini se gândesc la binele comunității, prea putini realizează că, pe termen lung, daca îi este bine comunității din care fac parte, le va fi și lor bine. Și lor și copiilor și nepoților lor. De aceea, într-o localitate cu multi adoratori de manele și “circ”, locuitorii vor vota majoritar ca banii sa fie cheltuiți pe spectacole și distracții. Ce amenajare de școli, că ai mei copii au terminat 8 clase și gata cu școala. De ce sa facem iluminat public, sa nu mai putem fura? Nu trebuiesc bani pentru spitale, pentru că azi eu sunt sănătos. De ce sa eficientizarea sistemului de colectare al gunoiului, că de ani de zile îl aruncam unde putem și e foarte bine asa. Asfaltul ar fi bun, dar să fie doar pe strada mea iar cu restul banilor sa fie chemat Salam sa se scălâmbăie…

  • Constanta 100%

    Dacă se aplică bine metoda, riscul nu există. De ce? Uitați-vă la Cluj. Primăria a propus șase domenii in care se pot face propuneri, si anume: alei, trotuare și zone pietonale; amenajare spații publice; mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației; infrastructură educațională și culturală; spații verzi și locuri de joacă; orașul digital. Sunt excluse din start domenii precum „spectacole” sau chestiuni precum ar fi „sa impartim banii”.
    In plus, in Ovidiu, din cate inteleg, un cuvant de spus il va avea si sfatul batranilor, ori nu cred ca acestia vor manele. Eu as face chiar mai mult, le-as da acestora drept de veto.

  • dan t. coman

    Buget participativ inseamna si vot participativ, adica cel ce plateste mai mult la buget, pentru ca este mai gospodar, sa aiva un vot mai puternic, cind se hotaraste pe ce se cheltuieste bugetul, decit cel ce nu plateste nici un ban, pentru ca nu are decit ce-i pe el si-n valiza.

  • Ma doare inima sa o spun, dar Clujul nu a votat preponderent PSD-ul, asa cum au facut-o localitatile din minunatul si sublimul nostru judet. Q.E.D.!

  • Curent in cartierul lunii cand o sa traga? S-au investit miliarde in niste case care sunt incurajate sa ramana goale. Mafie. Gunoi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.