Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, pe 8 ianuarie, legea privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al Parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice. Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect […]

Pe 20 iulie a fost promulgat proiectul legislativ privind protecția drepturilor și persoanelor cu boli și afecțiuni alergice pe care l-a inițiat în Camera Deputaților Cristina Dumitrache, parlamentar PSD de Constanța. Acesta devine legea 242/2023 și reglementează o serie de măsuri care vor ajuta la diagnosticarea bolii alergice, la identificarea […]

Deputatul Marian Crușoveanu, PNL, a anunțat pe pagina sa de socializare că în Camera Deputaților a fost adoptat proiectul de lege care prevede obligaţia de a folosi luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă de către conducătorii de autovehicule, în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice. Această […]

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit acestuia, conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă şi pe drumurile naţionale, nu doar pe drumurile naţionale […]

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni, 28 noiembrie 2022, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților […]

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat, duminică de Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, că va relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale. „Toţi cei care cred că pot conduce un autovehicul […]

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat marți, că legea offshore va trece prin Parlament în procedură de urgenţă, astfel încât în două sau maximum trei săptămâni să poată merge la promulgare. El a adăugat că de anul viitor va putea fi asigurată independenţa României faţă de gazul rusesc. Marcel […]

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează Administraţia Prezidenţială. Potrivit prevederilor […]