13 trenuri au avut întârzieri pe ruta Constanța – București

Circulaţia a 13 trenuri de pe ruta Constanţa – Bucureşti au înregistrat marţi întârzieri de până la 65 de minute faţă de graficul normal de circulaţie, din cauza unor cabluri feroviare rupte de lucrătorii Primăriei Valu lui Traian, a anunţat CFR SA.

„Cablurile de semnalizare feroviară au fost rupte sau secţionate astăzi, în jurul orei 11:30, între staţiile Valu lui Traian-Basarabi, de către angajaţii Primăriei Valu lui Traian, care executau lucrări în proximitatea căii ferate. Din cauza acestui deranjament, circulaţia a 13 trenuri de pe ruta Constanţa – Bucureşti s-a desfăşurat în condiţii speciale, cu îndrumarea trenurilor pe intervalul de staţii respectiv, de către personalul feroviar, prezent pe teren, fiind înregistrate întârzieri de 5, până la 65 de minute, faţă de graficul normal de circulaţie”, se arată într-un comunicat al operatorului de infrastructură feroviară.

Potrivit sursei citate, echipele feroviare de intervenţie ale SRCF Constanţa lucrează şi la această oră pentru înlocuirea/repararea cablurilor rupte/secţionate în zona Valul lui Traian – Basarabi, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii normale de trafic.

„Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentului şi restabilirea circulaţiei conform orelor din Mersul Trenurilor”, transmit reprezentanţii CFR SA


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Podul de la Brăila se apropie în sfârșit de inaugurare, însă doar pe o bucată

mar apr. 11 , 2023
Podul de la Brăila se apropie în sfârșit de inaugurare, însă doar pe o bucată, anunță Asociația Pro Infrastructura. „Vineri, 07.04.2023, am filmat din dronă podul suspendat și drumurile de legătură între „Centura” Brăila DN2B și Smârdan/Măcin DN22: https://youtu.be/YZVBkzlbN5s. Hartă interactivă: https://bit.ly/3moREmr. Marea dezamăgire a lui 2022, așa cum v-am […]

V-ar putea interesa și: