20 de copii din Ucraina sunt în cantonament în Constanța

Primăria Constanța a anunțat că, în perioada 26 septembrie – 9 octombrie 2022, 20 de copii din Odesa, Ucraina, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, însoțiți de 2 antrenori, efectuează un cantonament de pregătire fizică la Constanța în vederea participării la meciuri amicale de baschet cu echipe constănțene.  

Evenimentul sportiv, organizat de municipalitate cu sprijinul CSM Constanța, face parte din seria de acțiuni de sprijin pentru orașul înfrățit Odesa și are loc la solicitarea partenerilor instituționali din Ucraina, având în vedere situația dificilă creată de războiul de agresiune din țara vecină, care afectează inclusiv posibilitățile sportivilor din Odesa de a efectua antrenamente în condiții de siguranță.  

Pe parcursul zilelor petrecute în Constanța, copiii vor vizita principalele obiective turistice ale orașului și vor participa la evenimentele din cadrul programului Be Active 2022 din Săptămâna Europeană a Sportului, pentru a îmbina efortul fizic cu relaxarea, într-un mediu sigur și prietenos.  

Reamintim că orașele Constanța și Odesa sunt înfrățite încă din anul 1991, iar în vara anului trecut o delegație condusă de primarul Gennadiy Trukhanov a vizitat municipiul nostru pentru a celebra împreună 30 de ani de cooperare, ocazie cu care a fost semnată de către primarii celor două municipii „Declarația privind continuarea și consolidarea cooperării între Constanța și Odesa”.  

„Actiunile de sprijin ale municipalității față de orașul înfrățit Odesa vor continua și în perioada următoare.”, spune primăria.  


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța închide din nou circulația pe bulevardul Tomis

vin sept. 30 , 2022
Bulevardul Tomis este gazda unor activități sportive în cadrul proiectului „Săptămâna Europeană a Sportului 2022- BE ACTIVE”.   „În vederea asigurării unui climat de siguranță și a desfășurării în bune condiții a   evenimentelor sportive se vor institui măsuri/restricții de circulație.”, a anunțat instituția. Până pe 1 octombrie, ora 03.00 se […]

V-ar putea interesa și: