20 de primării vor să-și construiască eoliene în Peștera

Valentin Vrabie, primar independent Peștera

Articolul în care scriam că primarul independent din Peștera, Valentin Vrabie, vrea să construiască o centrală eoliană pentru comună a fost foarte bine primit. Dovada: cele aproape 2.000 de like-uri pe Facebook.

Altceva este însă mult mai important: faptul că gestul primarului Vrabie va fi copiat de alți primari din județ. Până în prezent, aproximativ 20 de edili și-au epxrimat intenția de a-și construit o centrală în Peștera. Printre ei, chiar și primarul interimar din Constanța, Decebal Făgădău, PSD.

L-am întrebat pe Valentin Vrabie cum a ajuns la masă cu un membru de marcă al PSD, în condițiile în care el s-a luptat ani de zile cu șefii acestuia, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. ”M-a sunat Decebal Făgădău și m-a invitat la o cafea”, mi-a spus primarul din Peștera, care a avut, de altfel, numai vorbe frumoase despe Decebal Făgădău. De câte ori a avut nevoie de colaborare instituțională din partea acestuia (s-ar fi întâmplat asta de trei ori în trecut), lucrurile au decurs normal.

Un alt primar care s-a arătat interesat de construirea unei eoliene în Peștera este Adrian Stan, PNL, Techirghiol. În total, cum spunea, circa 20.

Aceștia au ales Peștera pentru că aici PUZ-ul este întocmit, planurile sunt demarate și cine vrea să construiască nu o mai ia, așadar, de la zero.

O centrală eoliană de 1,5 megawați, care asigură electricitate (inclusiv pentru încălzire) pentru toate instituțiile publice din Peștera, costă circa două milioane de euro, dar 98% din bani vin din fonduri europene.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incredibila poveste de viață a pianistului care trăiește pe străzi

joi iul. 2 , 2015
Donald Gould (captură ABC 7) Viața îți poate lua tot. Aproape tot. Îl cheamă Donald Gould. Are 51 de ani. Cântă de mic la clarinet și asta l-a ajutat să ajungă în orchestra US Marine Corps. A ajuns la universitate, pentru că a vrut să devină profesor. Cu puțin timp […]

V-ar putea interesa și: