Zăpada de la începutul acestei luni a creat probleme constănțenilor, unii dintre aceștia acuzând modul în care SC Polaris M. Holding s-a achitat de sarcinile prevăzute în contract. Pentru a avea o situație exactă a nemulțumirilor, l-am întrebat, luni seară, în conferința de presă, pe administratorul firmei, Eduard Martin, câte […]

Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu, a prezentat, astazi, noul elicopter SMURD, destinat transportului pacientilor in stare grava din judet. “Avem unul dintre cele mai performante mijloace de interventie in situatii de urgente medicale in acest moment. Inca din prima zi a mandatului meu am spus ca doresc sa […]

UPDATE 17 ianuarie, ora 16.15. Primăria Constanța ne-a anunțat că termenul de înscrierea fost prelungit până pe 31 ianuarie. Primăria Municipiului Constanța a anunțat, astăzi, că înscrierile în cadrul Programului „RESPECT“ pentru anul 2017 se desfășoară în perioada 05.01.2017 – 25.01.2017. Cererile declarație pot fi ridicate, completate și depuse în […]

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați – peisagiști, lăcătuși mecanici, sudori, zugravi. Contract de muncă de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, salariu 850 lei în mână, nenegociabil. Obligatoriu diplomă de specializare. Nu se decontează transport. Relații suplimentare puteți obține […]

Pentru remedierea unei avarii in orasul Medgidia, la una din conductele de distributie apa cu diametrul de 200 mm, de pe strada Vanatori, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 17 ianuarie 2017, in intervalul 08,30 – 13,00. Sunt afectati consumatorii din zona VS-uri din municipiul […]