Arhiespiscopul Tomisului, IPS Teodosie, judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va decide dacă va menţine controlul judiciar în cazul acestuia. Acesta a afirmat că procesul este „îngăduit de Dumnezeu”, dar că, din cauza […]

Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au verificat și amendat, pentru practici comerciale incorecte, magazinele Selgros, Penny și Kaufland. La Selgros s-au constatat la comercializare legume și fructe în cantitate de 55 de kilograme care erau deshidratate cu exemplare cu atac de boli criptogamice. Odorizante Glade și […]

Uniunea Democrată Turcă din România lansează, în premieră, un proiect în domeniul educațional derulat în baza unui parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius”. Este vorba despre cursul facultativ „Istoria și civilizația turcilor dobrogeni”, pentru anul universitar 2017 – 2018. Cursul se adresează atât studenților […]

Pentru remedierea unei avarii la branșametul blocului C2 de pe strada Egretei din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 07 noiembrie 2017, în intervalul orar 09,30 – 12,30. Sunt afectiati consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: A. Vlaicu – Peilicanului – Spiru Haret – Cumpenei […]

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 560 mm din Eforie Nord, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 07 noiembrie 2017, în intervalul orar 09,00 – 17,00. Sunt afectați consumatorii de pe strada Mării, cei din zona Belona și […]

Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Filmului Francez va avea loc între 9 şi 19 noiembrie, în Bucureşti, Arad, Braşov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara. Joi, de la ora 20.45, la Cinema Elvire Popesco, festivalul va fi deschis de filmul „Django”, în regia lui Etienne Comar, o poveste […]