2019, cel mai bun an din istorie pentru porturile maritime românești

port constanta
Portul Constanța

Traficul de mărfuri în 2019 a fost cel mai mare din istoria porturilor maritime românești.

Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a înregistrat 66.603.292 tone în anul 2019, o creștere de 8,64% față de 61.303.774 tone în 2018, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești.

Până la acest trafic record, în top figurau rezultatele înregistrate în anul 1988, de 62,3 milioane tone și în anul 2008, de 61,8 milioane tone.

În traficul total, cea mai mare pondere, de 32%, o dețin cerealele, urmate de petrol brut 12,1%, articole diverse 9,9%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier, deșeuri de fier 7,8%, îngrășăminte (naturale și chimice) 6%, minereuri și deșeuri neferoase și combustibili minerali solizi, fiecare cu 5,8%.

„Evoluția traficului de cereale în anul 2019 consolidează poziția portului Constanța de hub de cereale. În 2019, traficul de cereale a atins un record de 21.329.156 tone, față de aproape 18 milioane tone în 2018 sau 20,3 milioane tone în 2016.”, a precizat Costel Stanca, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Traficul maritim a crescut cu 5,8%, la 51.458.726 tone (48.638.917 tone în 2018), iar cel fluvial a crescut la 15.144.566 tone, cu 19,58% față de 12.664.857 tone, cantitate înregistrată în anul 2018.

Traficul de containere a înregistrat 6.552.433 tone, respectiv 666.036 TEU în anul 2019.

Creșteri semnificative de trafic s-au înregistrat în cazul tuturor grupelor de mărfuri, mai puțin în cazul semințelor uleioase, fructelor oleaginoase și grăsimilor, minereurilor și deșeurilor neferoase, echipamentelor și mașini.

În portul Constanța zona Constanța, traficul de mărfuri înregistrat în 2019 a fost de 58.132.555 tone, față de 53.006.755 tone în 2018.

În portul Constanța zona Midia, traficul de mărfuri înregistrat în 2019 a fost de 8.195.807 tone, comparativ cu 2018, când s-au înregistrat 8.183.924 tone.

În portul Mangalia, traficul de mărfuri înregistrat în 2019 a fost de 271.722 tone, față de 2018, când s-au înregistrat 113.095 tone.

Traficul total înregistrat în porturile maritime românești, pe grupe de mărfuri:

                                                                       2019                 2018      (tone)

  • Cereale                                                          21.329.156            17.963.535
  • Cartofi, alte legume                                    3.227                     3.421
  • Animale vii, sfeclă de zahăr                      96.399                   74.802                
  • Lemn, plută                                                   289.549                 314.695
  • Produse alimentare                                     349.544                 167.256
  • Semințe uleioase                                           2.141.252             3.262.034
  • Combustibili minerali solizi                       3.834.946             3.770.447
  • Petrol brut                                                      8.027.409            7.475.408               
  • Produse petroliere                                        6.296.060              5.897.915
  • Minereuri de fier, deșeuri de fier              5.189.807              4.521.893
  • Minereuri și deșeuri neferoase                  3.861.530              3.976.068
  • Produse metalice                                           2.529.108               2.287.151              
  • Ciment, var nestins, materiale
  • prefabricate pt. construcții                          363.850                  205.712
  • Minerale brute sau prelucrate                    615.906                  448.322                    
  • Îngrășăminte                                                  4.024.682               3.007.574
  • Produse chimice                                            640.255                  619.170
  • Celuloză și deșeuri de hârtie                       48.801                    28.274
  • Echipamente, mașini                                    376.115                  535.331
  • Articole fabricate din metal                        10.900                      8.019         
  • Sticlă, sticlărie și produse ceramice          11.755                    27.056
  • Piele, textile, confecții                                  1.608                      3.344
  • Articole diverse                                             6.561.433               6.567.347         

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.