ÎPS Teodosie și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei României au opinii diferite față de vaccin, iar divergențele au dus la o dispută la distanță. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, i-a criticat, în cadrul emisiunii ”În fața ta”, difuzată duminică, pe preoții antivacciniști care spun că „vaccinul autentic și […]

Marți, 4 mai, se va decide cum începe școala în județul Constanța. „Elevii din toate celelalte clase și copiii de la grădinițe încep pe data de 5 mai, conform scenariilor care vor fi aprobate în ședința de mâine (4 mai) a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a precizat inspectorul […]

Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare. Medicii de familie se alătură campaniei anti-covid și încep imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen), care se administrează într-o singură doză, a anunțat vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Campaniei de Vaccinare anti-COVID-19, Andrei Baciu. Așa arată […]

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în perioada 3 – 16 mai. În prima parte, temperaturile vor oscila destul de mult de la o zi a alta, dar şi de la zi la noapte. Ulterior, vremea se va mai stabiliza şi va ajunge la normalul perioadei, spre finalul intervalului. […]

Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, după un program de la 5:00 la 21:00, în baza deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a scăderii ratei de îmbolnăvire de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori. […]