Un accident rutier mortal a avut loc, duminică noapte, în Năvodari, pe drumul spre rafinărie. Un pieton fost lovit de o mașină. Două echipaje ale Ambulanței au intervenit la caz. Medicii au găsit un pacient, în vârstă de 39 de ani, în stop cardio respirator. „S-a efectuat protocol de resuscitare, […]

„Salvatori”, așa sunt numiți de multe ori, în comunicările oficiale, angajații ISU Dobrogea. Unul din acești „salvatori” este acuzat de fapte monstruoase. Tribunalul Militar Bucureşti a decis arestarea preventivă a inculpatului plt. adj. Adrian Strătilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pe o durată de 30 de […]

Vineri, 21 mai, a fost difuzată pe postul de televiziune B1TV, prima emisiune Săptămâna Financiară, realizată de cunoscutul jurnalist de investigaţii, Dan Bucura. (www.jurnalist.ro) Invitaţii acestei prime emisiuni au fost: domnul senator PSD, Daniel Zamfir, un cunoscut “prieten al băncilor”, prin prisma iniţiativelor legislative pe care le-a avut în trecut, […]

Vicepreşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a anunţat, duminică, înaintea Consiliului Naţional al PNL în care se vor aproba calendarul alegerilor interne şi detaliile Congresului, că va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii. Cîţu a afirmat că va câştiga, întrucât nu există altă variantă, iar PNL are nevoie de un […]

Alarma de incendiu a pornit, duminică, în jurul orei 11.00, în sediul Autorității Navale Române din Portul Constanța. ISU Dobrogea a trimis la fața locului o autospecială și un echipaj SMURD. COMPLETARE Reprezentanții ISU spun că nu a mai fost nevoie de intervenția lor. „Alarma a fost activată de fumul […]

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunțat că luni, 31 mai, va ajunge în România o tranşă record de vaccin Pfizer/BioNTech, cu 1.091.610 doze. Este cea mai mare tranşă de la debutul campaniei de […]