O fetiță a murit la 5 zile după ce a încercat să se sinucidă. Părinții i-au donat organele

lumanare

Copila de 13 ani din Vaslui, care a încercat să-și ia viața luni dimineață și pe care tatăl ei a găsit-o și a salvat-o în ultimul moment, s-a stins, după cinci zile, la spital. Părinții au fost de acord să-i doneze organele, așa că fata va salva alte vieți. Fata de 13 ani a ajuns în stare gravă, luni – după ce s-a spânzurat de o scară la ferma familiei, aflată în apropiere de municipiul Vaslui -, la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, de unde a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Iași, la Spitalul de Copii. […]

Citește mai mult

Constanța nu este un centru IT important, dar ar putea ajunge, în următorii 10 ani

laptop it

Peste 100.000 de angajaţi din București, adică 10% din totalul an­gajaţilor din Bucureşti, lu­crează în sectorul IT&C, arată calculele făcute de ZF pe baza in­for­maţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. În Cluj, 9% din totalul salariaţilor lucrează în IT, iar în Iaşi rata se apro­pie de 8%, acestea fiind judeţele în care numărul de angajaţi din sectorul IT&C a crescut de patru ori în perioada 2008-2020. În top cinci judeţe în funcţie de raportul din­tre numărul de IT-şti şi totalul salariaţilor se mai află – pe lângă Bucureşti, Cluj şi Iaşi – Timiş şi Braşov. Constanța este pe locul […]

Citește mai mult

Primarul Vergil Chițac despre deșeurile reciclabile: „Așa cum le valorifică cei care scormonesc prin gunoaie, tot așa le poate valorifica și asociația de proprietari”

Primarul Vergil Chițac a decis înființarea comitetelor de cartiere și crearea unui grup pentru a comunica direct cu președinții asociațiilor de proprietari. Primarul s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Deși discuția a debutat mai aprins, oamenii spunându-și nemulțumirile acumulate în timp, ani în care problemele ignorate s-au amplificat, la final s-a stabilit un mod de lucru în beneficiul comunității. S-a discutat despre îngrijirea spațiilor verzi din grădinile blocurilor și despre colectarea selectivă a deșeurilor. Primarul le-a explicat celor prezenți că responsabilitatea este comună, fiecare asociație trebuie să se organizeze și să îngrijească spațiul din jurul blocului, iar primăria […]

Citește mai mult

Alegeri fără surprize în PNL. Se pregătește succesorul lui Vergil Chițac?

Septimiu Bourceanu, noul președinte al Organizației Municipale PNL Constanța (foto centru). În drepta, dr. Andrei Dimancea, membru în BPL

Organizația Municipală PNL Constanța și-a ales, astăzi, conducerea. N-au fost surprize. Septimiu Bourceanu, singurul senator al partidului, a fost ales președinte. „Mandatul meu va fi cu oameni și despre oameni. Continuăm împreună și dezvoltăm Constanța! Proiectul Constanța este al nostru al tuturor așa că, în calitate de președinte al Organizației Municipale, îi încurajez pe constănțeni să vină cu propuneri și idei pentru dezvoltarea orașului.  Cred că avem o echipă puternică cu care putem dezvolta Constanța. Am încredere că împreună cu voi putem atinge cel mai important obiectiv: dezvoltarea Constanței.”, a declarat în încheiere noul Președinte al Organizației Municipale PNL Constanța.”, […]

Citește mai mult

Aproximativ 4.700 de persoane vaccinate cu ambele doze au fost confirmate cu SARS-COV-2

covid-19

Peste 23.000 de persoane care erau vaccinate cu prima doză de ser anti-COVID au fost confirmate cu infecţie cu virusul SARS-COV-2 până în 6 iunie, 143 dintre aceste cazuri fiind în perioada 24 mai – 6 iunie, arată specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, au fost înregistrate circa 450 de decese la această categorie de persoane. Tot până în 6 iunie, au fost confirmate cu noul coronavirus aproximativ 4.700 de persoane care erau vaccinate cu ambele doze, 142 de persoane fiind în ultimele două săptămâni ale intervalului analizat, şi s-au raportat 99 de decese. O analiză […]

Citește mai mult

Peste 4800 de elevi constănțeni susțin marți, prima probă a Evaluării Naționale

elevi

Marți, 22 iunie 2021, debutează examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată de proba la Matematică, joi, 24 iunie 2021. Probele încep la ora 9.00 și se vor derula în 120 de centre din județul Constanța (65 mediul urban, 55 mediul rural). 4864 de elevi constănțeni s-au înscris pentru a participa la acest examen care reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă este de 120 de minute, după alocarea celor 15 minute dedicate completării casetei […]

Citește mai mult

Constanța, sub influența a trei coduri meteorologice în weekend

ploaie constanta inundatii

Meteorologii au emis trei coduri pentru județul Constanța, pentru următoarea perioadă: două portocalii și unul galben. COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00 Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată. În județele Bacău, Vrancea, Vaslui, Galați, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și în zona de munte a județelor Suceava, Neamț și Argeș va ploua abundent. În județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea instabilitatea atmosferică va fiaccentuată și vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra […]

Citește mai mult

Primăria Constanța vrea să cheltuie 2,8 milioane lei pentru 25 de statui

statuie-anghel-saligny_crop

Primăria Constanța vrea să achiziționeze servicii de „reamplasare, restaurare și punere în valoare a statuilor și monumentelor istorice amplasate în municipiu”. Valoarea estimată a contractului este de 2.838.269 lei. Monumentele propuse, în număr de 25, sunt protejate prin lege și prezintă „unele carențe în exterior”. Se propune spre reamplasare și restaurare următoarele: Sirena și delfinul, care acum este într-un depozit Jucătoarea de tenis, amplasat la Hotel Tomis În soare – la hotel Dacia Grup statuar Fete șezând (Tinerețe) – în depozit Joc Sportiv – în depozit Muzica mării – la hotel Aurora De asemenea, se propun spre restaurare următoarele: Anghel […]

Citește mai mult