USR Constanța a organizat vineri, 8 noiembrie, o conferință de presă susținută de deputatul Stelian Ion și senatorul Remus Negoi, candidați pentru alegerile parlamentare. Cei doi au abordat subiecte fierbinți, de la rezultatele sondajelor prezidențiale, necesitatea unei reforme profunde în justiție și protejarea patrimoniului cultural, până la pensiile speciale și […]

Un incendiu s-a produs la mai multe cisterne (fără încărcătură) existente în curtea unui operator economic din localitatea 2 Mai. Incendiul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare la vecinătăți. Pentru gestionarea situației, la locul de manifestare au fost alocate 7 autospeciale de stingere de […]

Președinții de consilii județene pe care i-am cunoscut în cei peste 20 de ani de carieră obișnuiau să folosească mașina de serviciu. Nu numai ei, ci mai toți directorii din instituțiile de stat sunt mari fani ai autoturismelor de la muncă. De multe ori, le folosesc și în interes personal, […]

Adriana Arghirescu, președinta organizației municipale de femei a Partidului Național Liberal (PNL) Constanța și consilier local aflat la al treilea mandat, candidează pentru un loc în Camera Deputaților la alegerile din 1 decembrie 2024. Cu o experiență de peste 30 de ani în consultanță și management, dna Arghirescu își propune […]

Meteorologii anunță că iarna va începe cu temperaturi mai blânde decât în mod obișnuit, în prima săptămână din decembrie, pe întreg teritoriul României. În perioada 11 noiembrie – 9 decembrie, temperaturile vor oscila ușor în jurul mediilor normale pentru acest interval, cu variații de la o regiune la alta, iar […]

Energia Residence, un complex imobiliar care a atras deja atenția constănțenilor, promite să devină un reper pentru locuințele moderne din oraș, oferind o combinație de arhitectură contemporană și facilități adaptate nevoilor actuale ale cumpărătorilor. Proiectul este destinat celor care caută un spațiu primitor, bine echipat și situat într-o zonă accesibilă […]