23 Mai, Ziua Națională a Aromânilor

23 Mai, Ziua Națională a Aromânilor

Ziua Națională a Aromânilor se sărbătorește din 1905 în 10 mai (23 mai după calendarul nou). În România, s-a sărbătorit prima dată în anul 1998, în cadru restrâns, la manifestările legate de înfiinţarea şcolii de la „Sfinţii Apostoli”. În anul următor, pentru prima dată la Constanţa, pe 28, mai s-a sărbătorit cu o participare numerosă, circa 800 de persoane.

Din anul următor, Societatea Culturală Aromână a sărbătorit acest eveniment în fiecare an la Bucureşti până în 2006. De atunci, acest eveniment a fost organizat de Comunitatea Aromână, cu participarea aromânilor şi pentru aromâni.

Și anul aceasta, în piața Ovidiu din Constanța va avea loc un moment artistic prin care se va marca momentul. Mai jos, imagini din 2019.

Scurt istoric

La presiunile României, sultanul Abdul Hamid a publicat oficial în 10 (23) mai 1905 iradeaua (decretul) în favoarea aromânilor din Balcani, iradea semnată în 9 (22) mai, iradea care garanta drepturi naționale în școli, administrație și biserică. România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta dacă nu se dau drepturi aromânilor.

„Până în 9 mai România nu a trimis invitații ambasadei turce la sărbătoarea națională a României din 10 mai. Văzând aceasta, sultanul cedează și emite iradeaua și abia după aceea Turcia este invitată la ziua României. Iradeau a supărat Grecia care nu dorea ca aromânii să aibă drepturi naționale și a început să îi persecute. Între 1905 și 1911 relațiile diplomatice dintre România și Grecia sunt rupte.

Relațiile diplomatice dintre România și Grecia mai fuseseră rupte și între 1892 și 1896 datorită interpretării diferite date testamentului aromânului Evanghelie Zappa, mort în România în 1865. România îl considera român iar Grecia îl considera grec.

Aceeași sursă, Wikipedia, mai spune că originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani, în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: “…dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai MacedonieiOrigine Aceeași sursă, Wikipedia, mai spune că originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. În prezent sunt recunoscuți oficial ca minoritate, în Macedonia. Ziua de 23 mai este sărbătorită ca ziua națională a aromânilor și meglenoromânilor cetățeni ai Macedoniei; ceilalți se întâlnesc în fiecare an în ziua de 15 august la Samarina (Grecia), dar există și alte festivaluri, întâlniri și comemorări.

Zen Residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Liderii PNL nu mai postează fotografii cu Vergil Chițac. Îl preferă pe Valentin Vrabie

Mon May 23 , 2022
Un lucru  interesant s-a petrecut în acest weekend. În Constanța au avut loc spectacole cu ocazia zilei orașului, în Medgidia s-a organizat o nouă ediție a festivalului DAPYX. La Constanța au fost ceva bâlbe, mai ales în ceea ce privește sonorizarea, la Medgidia a mers totul ca pe roate. DAPYX […]