27 de migranți din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan, cu o ambarcaţiune turcească, descoperiți de polițiștii de frontieră români FOTO VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în zona localității Sf. Gheorghe, 27 de migranți sosiți din Turcia cu o ambarcaţiune, ajutați de două călăuze.

În ziua de 16.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au detectat în apele navigabile internaționale o ambarcațiune suspectă, care naviga spre țărmul României, aceasta fiind monitorizată în scopul documentării activității infracționale.

„Astfel, polițiștii de frontieră au interceptat un grup 27 de cetățeni străini, din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan, precum și cele două călăuze care le-au facilitat deplasarea din Turcia până în România.
Persoanele astfel depistate au fost preluate de către colegii noştri pentru continuarea cercetărilor iar mijloacele folosite pentru facilitarea transportului acestora urmează să fie ridicate în vederea confiscări.”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

27 de migranți din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan, cu o ambarcaţiune turcească, descoperiți de polițiștii de frontieră români

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, trafic de migranți în formă agravantă și conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător.

27 de migranți din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan, cu o ambarcaţiune turcească, descoperiți de polițiștii de frontieră români

Cele două persoane care au facilitat transportul migranților din Turcia în România au fost reținute pe baza de ordonanță pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalui Constanța cu propunere de arestare preventiva.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O șansă pentru comunitățile locale: suplimentarea fondurilor și prelungirea termenelor pentru PNDL II

mar mai 17 , 2022
Dezvoltarea comunităților locale este o prioritate pentru Guvernul României, iar accesul la servicii esențiale este o prioritate care nu poate fi amânată. „Programul Național de Dezvoltare Locală care cuprindea perioada 2017-2022 a fost puternic influențat de pandemie, precum și de creșterea prețurilor la materialele de construcție.”, spune Marian Crușoveanu, deputat […]

V-ar putea interesa și: