30 de români au fost aduși în țară din Liban și Iordania

tarom
Au fost aduși cu o cursă Tarom

Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul dimineții de astăzi a fost facilitată revenirea în țară a 20 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Liban și a 10 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Hașemit al Iordaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Demersurile autorităților române au permis, de asemenea, facilitarea repatrierii a trei cetățeni bulgari și a trei cetățeni sârbi care și-au continuat ruta către țările de destinație, cât și revenirea în țara de reședință a nouă cetățeni libanezi, cinci cetățeni iordanieni și a unui cetățean etiopian, rezidenți în România.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Beirut-Amman-București.

Citește și: Iordania, o aventură pe care o veți purta în suflet toată viața FOTO VIDEO

De asemenea, cu aceeași cursă aeriană, pe ruta București – Beirut, a fost facilitată repatrierea și pentru 91 de cetățeni ai Republicii Liban, care se aflau pe teritoriul României.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Întrebarea zilei. Ați dori ca toate restricțiile impuse de Guvern pentru combaterea coronavirusului să fie ridicate din 15 mai?

vin mai 8 , 2020
Guvernul a impus două luni de restricții prin ordonanțe militare, din cauza coronavirusului. De pe 15 mai se anunță restricții. Vă invităm să răspundeți la întrebarea de mai jos. [forminator_poll id=”81898″] Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: