
Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, declanșând una dintre cele mai mari tragedii ecologice din istoria omenirii.
În timpul incendiului, cantități uriașe de radiații au fost eliberate în atmosferă, afectând grav sănătatea angajaților centralei și a populației din jur. Organizația Națiunilor Unite recunoaște acest accident drept „cel mai grav dezastru ecologic din istoria omenirii”.
Ce s-a întâmplat pe 26 aprilie 1986
În dimineața zilei de 25 aprilie, reactorul 4 fusese programat pentru oprire în vederea unor lucrări de întreținere. Cu această ocazie, trebuia testată capacitatea generatorului turbinei de a alimenta sistemele de siguranță în caz de oprire a reactorului.
În urma unor întârzieri cauzate de cererea rețelei electrice din Kiev, testul a fost amânat până în tura de noapte. Reducerea puterii reactorului a fost realizată prea rapid, iar acumularea de xenon-135, un absorbant puternic de neutroni, a dus la scăderea drastică a reactivității. Operatorii au retras manual prea multe bare de control pentru a compensa, încălcând reglementările de siguranță. La ora 01:23 și 58 de secunde, reactorul a ieșit complet de sub control și a explodat.
Explozia a aruncat în atmosferă un nor radioactiv care s-a extins din Ucraina spre Belarus, Rusia, Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria și sudul Germaniei, contaminând vaste suprafețe de teritoriu.
Urmările dezastrului de la Cernobîl
Radiațiile eliberate au fost de 400 de ori mai intense decât cele ale bombei atomice de la Hiroshima. Pompierii au intervenit imediat, fără echipament de protecție adecvat, încercând să stingă incendiul. Între 27 aprilie și 5 mai, elicoptere militare au aruncat peste reactor plumb și nisip în încercarea de a reduce emisiile radioactive — măsuri care, paradoxal, au intensificat emisiile prin creșterea temperaturii.
La 36 de ore după accident, cei 45.000 de locuitori ai orașului Pripiat au fost evacuați. Până pe 5 mai, aproximativ 130.000 de persoane din 76 de localități au fost forțate să-și părăsească locuințele. O zonă de excludere de 30 km în jurul centralei a fost instituită, iar accesul a devenit permis doar în condiții speciale.
Conform estimărilor, 19 regiuni din Belarus, Rusia și Ucraina au fost contaminate, afectând o suprafață totală de circa 17 milioane de kilometri pătrați. Chiar și în aceste condiții, sute de locuitori — majoritatea vârstnici — s-au reîntors în satele lor.
Cernobîl astăzi
Dezastrul a avut un impact devastator nu doar asupra oamenilor, ci și asupra întregii biosfere: animalele, vegetația și chiar microorganismele au suferit mutații și declin sever.
În urma presiunilor internaționale, Ucraina a închis definitiv centrala nucleară de la Cernobîl. Ultimul reactor funcțional, nr. 3, a fost oprit pe 15 decembrie 2000, în schimbul unui ajutor financiar de 2,3 miliarde de dolari. Astăzi, la 39 de ani de la catastrofă, Cernobîl rămâne un simbol al pericolelor energiei nucleare necontrolate, iar viața în zona de excludere își urmează cursul între ruină, resemnare și renaștere.
noi adica eu si tovarasul toptunov! inca incercam sa ne dam seama de ce s-a intamplat tragedia asta! incredibil 39 de ani! si ne dam seama ca nu s-a schimbat mare lucru! nu stim daca radiatia persista in continuare! si daca macar are un acoperis deasupra! ce sa ii faci asa erau vremurile atunci in 1986! noi nu trebuia sau nu aveam voie sa mintim! sa zicem spunem prostii! ca altfel ne pierdeam locul de munca! sasa ne ameninta destul tovarasul diatlov! ne zicea spunea ca nu numai ca nu veti mai munci aici la cernobil! ci si in alte parte! daca nu faceti nenorocitul asta de test! desigur tot el adica tovarasul diatlov! ne-a sugerat sa plecam acasa! n-am vrut! cum era sa afle presa de treaba asta!? vai de mine! asa ca ne-am dus eu cu tovarasul toptunov sa inchidem valvele acelea! numai ca prostii de noi! le-am deschis! in loc sa le inchidem! au trebuit altii sa inchida dupa noi! bravo lor gentlemeni ce sa mai vorbim! nu stiu cum o sa aflati adevarul! habar nu am! rusii nu le dezvaluie! si de ce ar face-o! mai ales ca sunt secrete de stat la ei treburile astea! indraznim sa zicem spunem ca nu e asa! normal! dar adevarul posibil sa existe! el exista! dar nu vrem noi sa il dezvaluim! asa ca asta este treaba! nu cred ca trebuie uitat ce s-a intamplat la cernobil! asa ceva nu trebuie sa mai existe pe fata pamantului! nu trebuie sa mai moara oameni sub nici o forma! trebuie renuntat la ideea de reactor nuclear clar! scurt si la obiect! ca stim doar si noi ce am patit! si nu a fost nimic distractiv! nu ne-am dus sa ne bronzam! sa ne radiem! noi doar ne faceam treaba pentru care eram platiti! si cam atat! nu prea mi-a placut cum s-a comportat tovarasul diatlov cu noi! parca eram muierile lui! sa tacem si sa executam! adica o luam in gura sau in fund! bine ca nu i-am zis spus da stapane!