40 de profesori de la UMC se delimitează de acțiunea de azi: „Studenții prezenți în sală nu au reprezentat opinia tuturor studenților universității, și comportamentul acestora a fost sub nivelul academic care caracterizează comunitatea universității noastre”

Conducerea UMC a trimis miercuri un comunicat de presă în care precizează că un număr de 40 cadre didactice din Universitatea Maritimă Constanța „se dezic și se delimitează complet” de acțiunea desfășurată astăzi de reprezentanți ai Ligii Studenților și ai absolvenților UMC prezenți în Aula universității, la întâlnirea cu Rectorul Universității ”POLITEHNICA” București, Mihnea Costoiu.

„Considerăm că studenții prezenți astăzi în sală nu au reprezentat opinia tuturor studenților universității, și comportamentul acestora a fost sub nivelul academic care caracterizează comunitatea universității noastre. Discuțiile pe marginea unui proiect care nu aveau la acest moment decât rol de informare, nu au existat. Întâlnirea a fost dominată de atitudine violentă, manifestări non verbale, huiduieli.

Atitudinea academică și forumurile de dezbatere pe care Universitatea Maritimă din Constanța ar trebui să le găzduiască, nu își găsesc materializarea în reacția vehementă a celor prezenți în Aula universității.

În aceste condiții, dorim să ne cerem scuze pentru acest eșec de comunicare între rectorul celei mai mari universități tehnice din țară și studenții universității noastre, în reprezentarea și convocarea  realizată prin intermediul Ligii Studenților.”, se arată în comunicat.

UMC a atașat lista cadrelor didactice care au semnat olograf.

Studenții s-au declarat azi împotriva oricărei desființări sau fuziuni a UMC.

V-ar putea interesa și: Portul Constanța face parte din noul Drum al Mătăsii. DP World investește peste 70 de milioane de euro într-un nou terminal de 16 hectare


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce tragedie! Un bărbat care tăia stuf cu drujba i-a tăiat din greșeală capul fiului său. Acesta a decedat

mie nov. 16 , 2022
O tragedie aproape incredibilă a avut loc azi în Tulcea. Un bărbat care tăia stuf cu drujba a tăiat din greşeală capul copilului său de şapte ani care se juca şi i-a apărut în faţă, Medicii nu l-au putut salva, iar anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. […]
politia-criminalistica

V-ar putea interesa și: