6 minori, intoxicați cu clor în piscina Alezzi Beach Resort din Mamaia Nord

Șase minori au fost intoxicați cu clor în piscina Alessi Beach Resort din Mamaia Nord și au avut nevoie de ajutor medical.

La 112 s-a primit o solicitare pentru 6 copii cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani.

Au fost alocate două ambulanțe, 3 echipaje SMURD B și un echipaj SMURD C.

Toți 6 au fost transportați la spital.

„Sunt conștienți și cooperanți”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.

„Copii prezintă vărsături, durere în gât.”, au precizat reprezentanții Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.

Declarații Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Constanța s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Cercetarea este in rem, deci se referă, deocamdată, la faptă, nu la anumite persoane.

Profit de 116 milioane lei în 2020

Alezzi Beach Resort SRL, care are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară. Firma construiește mai ales în zona Mamaia Nord. Societatea a avut în anul 2020 o cifră de afaceri de 223.329.852 lei și un profit net de 116.077.351 lei, ceea ce înseamnă, în medie, 318.020 de lei pe zi, 13.250 de lei pe oră sau 220 de lei pe minut. Detalii AICI.

Vă recomandăm și: APMC a vrut să țină iahtul Alezzi la cheu. ANR spune că poate opera în deplină siguranță

Știre în curs de actualizare.

Sursă foto: Facebook

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

20 de persoane trimise în judecată în dosarul peștelui toxic ce trebuia să ajungă pe masa românilor

Fri Jun 25 , 2021
La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-o cauză penală, 20 de persoane fiind trimise în judecată. Acestea sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de […]