9 școli din Constanța, Eforie, Corbu și Poarta Albă trec la scenariul 3

Cursurile se vor face numai online

Astăzi, 12 octombrie a.c., prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculescu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 38 a CJSU Constanța. Aceasta prevede evaluarea situației epidemiologice din localitatea Limanu și modificarea scenariilor de funcționare în 12 unități de învățământ din județul Constanța.

Astfel, s-a votat în unanimitate ridicarea restricțiilor impuse prin CJSU la nivelul localității Limanu, adică inclusiv în Vama Veche. S-a aprobat deschiderea operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, de pe raza UAT Limanu. De asemenea, s-a aprobat deschiderea operatorilor licențiați în jocuri de noroc și s-a ridicat interzicerea activităților din domeniul culturii.

În aceeași ședință a CJSU, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, în cazul a 9 unități de învățământ, după cum urmează: Școala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” Constanța (până pe 21 octombrie a.c., pentru a clasă a IV-a și o clasă a VIII-a, un cadru didactic confirmat), Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța (până pe 23 octombrie a.c., pentru o grupă a unei clase a XII-a, un elev confirmat), Școala Gimnazială Spectrum Constanța (până pe 21 octombrie a.c., o clasă a V-a, un elev confirmat), Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie (până pe 23 octombrie a.c., pentru o clasă a IX-a, o clasă a X-a, o clasă a XI-a, o clasă a XII-a, un cadru didactic confirmat), Liceul Teoretic Internațional de Informatică Constanța (până pe 26 octombrie a.c., trei elevi confirmați), Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanța (până pe 26 octombrie a.c., pentru o clasă a IX-a și o clasă a XII-a, un cadru didactic confirmat), Școala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă (până pe 26 octombrie a.c., pentru două clase pregătitoare, un cadru didactic confirmat), Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Corbu (până pe 26 octombrie a.c., pentru clasele I-IV, un cadru didactic confirmat) și Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța (până pe 26 octombrie a.c., pentru o clasă a XI-a, un elev confirmat).

De asemenea, Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla va trece din scenariul 1, în scenariul 3, până pe data de 26 octombrie, pentru două clase a VIII-a, ca urmare a infectării a doi elevi.

Totodată, Școala Gimnazială nr. 37 Constanța va trece, începând de astăzi, 12 octombrie a.c., din scenariul 3, în scenariul 2, în urma finalizării perioadei în care a fost aprobat scenariul 3 prin hotărâre de CJSU. De asemenea, Școala Gimnazială nr. 1 Vulturu va trece din scenariul 1, în scenariul 2, ca urmare a creșterii ratei de incidență cumulată peste indicele de 1 / 1.000 locuitori.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Două spitale Covid din Constanța funcționează peste capacitate

lun oct. 12 , 2020
În două spitale Covid din județul Constanța sunt internați mai mulți pacienți decât numărul normal de paturi. Este vorba despre Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, unde sunt 126 de bolnavi și 120 de paturi, dar și de spitalul militar de campanie, unde sunt 61 de bolnavi și 56 de paturi, […]