Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi al filialei judeţene a PSD, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Braşov la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Iniţial, în aprilie 2022, Arsene primise la instanţa de fond (Tribunalul […]

Un sondaj realizat în luna februarie de INSCOP Research, la comanda Partidului Verde, arată că PSD își continuă scăderea comparativ cu un sondaj realizat în decembrie 2022 de același institut de sondare. PNL a crescut ușor, în timp ce AUR se menține pe locul al treilea, dar este de asemenea […]

Hotărârea privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitet Economic și Social European: DIGITALIZAREA SISTEMULUI ENERGETIC – Planul de acțiune al UE, a fost adoptată în ședința de azi a Camerei Deputaților, a anunțat Cristina Dumitrache, deputat PSD de Constanța. Acesta a avut o intervenție în […]

Felix Stroe, senator și președintele Organizației Județene PSD Constanța, a declarat joi, printr-o postare pe pagina sa de socializare, că în ultimii ani turismul nu beneficiază – cu rare excepții – de existența și funcționarea unui minister dedicat, în toată regula. „De multe ori, această sarcină „ingrată” a fost delegată […]

Ieri a fost adoptat în Camera Deputaților Proiectul de Lege pentru completarea Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice. Concret, actul normativ instituie programul „Săptămâna conștientizării depresiei post-partum” ce va fi marcată anual cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie. Inițiativa vizează informarea și sensibilizarea […]

Florin Cîțu, fost prim ministru, acuză că Ministerul Finanțelor și PSD „bagă România în faliment“. Acesta a anunțat că execuția bugetară pentru ianuarie 2023 arată CEL MAI MARE DEFICIT bugetar în luna ianuarie din ultimii 23 de ani, 4,015 miliarde lei. Dublu față de 2022 ca procent din PIB. „Acest […]

Iulian Călin, consilier local, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, numit în funcție de președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, va fi exclus din USR după ce a votat alături de PSD. „USR Constanţa nu va accepta şi nu va tolera membri care fac jocuri de culise cu […]