A cheltuit în câteva ore trei sferturi din banii furați

Fotografie cu caracter ilustrativ

La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 23 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, în noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., bărbatul ar fi sustras 10.000 de lei din casa de marcat a unei societăți comerciale din orașul Cernavodă, ulterior părăsind locul faptei.

La scurt timp, a fost depistat în municipiul Constanța, de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție.

În urma efectuării controlului corporal, asupra sa au fost găsiți 2.500 de lei, deci numai un sfert din banii furați.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, 30 iulie a.c., acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

Polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului și probarea activității infracționale.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Suntem cu 1.526 mai puțini în județul Constanța

mar iul. 30 , 2024
Direcția Județeană de Statistică Constanța prezintă datele provizorii privind evoluția demografică în județul Constanța pentru perioada ianuarie – mai 2024. În primele cinci luni ale anului 2024, s-a înregistrat o scădere a numărului născuților vii cu 294 de persoane comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, numărul total al […]
recensamant