A crescut numărul constănțenilor internați din cauza Covid-19

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
cazuri noi

În ultimele 24 de ore, a crescut numărul constănțenilor internați din cauza Covid-19. În acest moment, sunt 285 de persoane internate, dintre care 254 din județul Constanța și 31 din alte județe. La ultima raportare erau 262 de persoane, din care 234 din județul Constanța și28 din altele.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 975 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 31 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 700 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 172 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 51.050 de lei), dintre care 28 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 8.500 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 5 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 01 august a.c., peste 850 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 85 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.