A furat de trei ori din aceeași societate comercială

A ajuns în arest preventiv

Polițiști din cadrul Secției 3 a municipiului Constanța au identificat un bărbat, de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„Astfel, în perioada martie-aprilie a.c, cel în cauză ar fi pătruns, de 3 ori, în aceeași societate comercială din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras mai multe produse.”, spun reprezentanții IPJ Constanța.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un bărbat, de 40 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, la data de 12 aprilie a.c., acesta a sustras 1.250 de lei dintr-o societate comercială din municipiul Constanța, profitând de neatenția angajaților.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Elena Udrea refuză să fie predată autorităţilor române. A depus cerere de azil în Grecia

mie apr. 13 , 2022
Judecătorii din Bulgaria au amânat, miercuri, cu cinci zile pronunţarea deciziei în cazul Elenei Udrea şi au decis să ceară informaţii suplimentare din România. Aceasta a cerut azil în Grecia. Potrivit Antena 3, judecătorii din Bulgaria au amânat, miercuri, cu cinci zile pronunţarea în dosarul în care se discută extrădarea […]
elena udrea