A început vaccinarea adulților cu dizabilități din centrele DGASPC FOTO

A început vaccinarea adulților cu dizabilități din centrele DGASPC FOTO

Astăzi a început vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 în cadrul serviciilor sociale cu cazare aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. 

Urmare adresei Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța nr. 511/05.01.2021, referitoare la solicitarea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-Cov-2, în data de 07.01.2021 a fost efectuată catagrafierea personalului și beneficiarilor din serviciile de tip rezidențial publice și private de pe raza județului Constanța.  Personalul și beneficiarii din centrele rezidențiale și medico-sociale fac parte din categoria prioritară de persoane ce urmează a fi vaccinate în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva SARS-Cov-2, care a început în data de 15.01.2021.

În acest scop, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, a efectuat programări cu privire la efectuarea vaccinării personalului și beneficiarilor din cadrul serviciilor sociale cu cazare pentru adulţi şi copii, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

„Astăzi, 15.01.2020, a avut loc vaccinarea unui număr de 263 de persoane  dintre care 30 sunt angajaţi şi 233 beneficiari, protejaţi în următoarele servicii sociale cu cazare pentru adulţi cu dizabilităţi, respectiv: Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Armonia, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Sfântul Andrei, Centrul de Abilitare şi Reabilitare Sfântul Luca, Locuinţa Maxim Protejată Casa Aurelia şi Locuinţa Maxim Protejată Negru Vodă, toate serviciile menţionate, având sediul în oraşul Negru Vodă.”, a precizat Carmen Răducu, director DGASPC Constanța.

„Azi am fost la căminul de seniori din zona Delfinariu sa vad cum e organizata vaccinarea acolo. Mi-a placut….curatenie, ordine. Ma bucur ca mai mult de 70% din ei vor sa se vaccineze.”, a precizat și primarul Constanței, Vergil Chițac.

Mai multe imagini, mai jos:

Vă recomandăm și: Reprezentanți ai cultelor, nemulțumiți de modul în care se face programarea pentru vaccinare

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.