Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în seara de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani, potrivit România TV. Adriana Constantinescu, nora lui Dan Adamescu, acuză că pentru moartea fostului om de afaceri se fac vinovați judecătorii care nu au acceptat cererea de eliberare condiționată a acestuia.
”Se afla intubat, la secția de Terapie Intensivă a unui spital privat. Din informațiile noastre, acesta ar fi contractat un microb din penitenciar care i-ar fi agravat starea medicală, asta după ce i s-au descoperit alte 15-16 afecțiuni”, a explicat reprezentantul legal al celui care până nu demult figura în topul celor mai bogați români.
A fost unul dintre cei mai bogați români. Printre afacerile pe care le deținea pe litoral se numără hotelul Rex din Mamaia. De asemenea, una din firmele sale, MegaConstruct, a realizat rețeaua de gaze naturale în Mangalia și în mai multe localități din sudul litoralului.
Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte!