A murit după ce a încercat o depășire. S-a izbit frontal de mașina din față

Un accident mortal a avut loc marți dimineață pe DN22D, în apropierea localității Măcin, județul Tulcea.

Au fost implicate două autoturisme. Într-unul se afla doar o persoană care în urma impactului a rămas încarcerată. Victima de sex masculin a fost extrasă de către echipajul de descarcerare, în comă, fiind preluată și transportată la spital de către un echipaj SAJ, potrivit ISU. Cea de a doua victimă, femeie, cu multiple traumatisme, a fost preluată și transportată spital de către celălalt echipaj SAJ.

Din păcate, bărbatul nu a supravieţuit, rănile fiind prea puternice. Acesta fusese transportat la spitalul din Galaţi, dar cadrele medicale nu au reuşit să-i salveze viaţa. Femeia de 34 de ani care circula regulamentar este în stare foarte gravă.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

„În cursul zilei de marţi, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DN22. Din primele verificări a reieșit că, un bărbat, in timp ce conducea un auto din direcția Măcin către Tulcea, ar fi efectuat manevra de depășire a unor alte autoturisme care rulau în același sens de deplasare, si aflându-se pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune frontală cu un alt auto care circula regulamentar, condus de o femeie de 34 de ani din localitatea Turcoaia. În urma accidentului a rezultat ranirea ambilor conducători auto, care au fost preluați de un echipaj medical si transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și cauzelor producerii accidentului.”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Sursă foto: ISU Tulcea

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.