A murit Petre Diculescu, medic, guvernator al districtului Rotary România – Moldova

S-a stins din viață, recent, Petre Diculescu, unul dintre fondatorii medicinei private la Constanța și guvernator al districtului Rotary România – Moldova.

Petre Diculescu a fost membru fondator și primul președinte al Rotary Cetatea Tomis Constanţa, fost Guvernator al Districtului 2241, care cuprinde România şi Republica Moldova. A fost proprietar al Clinicii Doctor 3 D, specializată în medicină maritimă, a condus însă și alte clinici.

Iată ce scria în septembrie 2014, într-un editorial în revista rotarienilor.

„Draagi prieteni,

S-au adunat deja destui ani de când am ales să fim împreună în această minunată călătorie a vieții, nu de puține ori o adevărată aventură, care este experiența noastră comună în ROTARY INTERNATIONAL, nu doar ca membri în cluburile noastre, ci oriunde ne găsim în viața de zi cu zi, aplicând eficient ideile și principiile celei mai prestigioase organizații neguvernamentale din lumea contemporană. Am creat împreună adevărate instrumente care influențează în bine viețile oamenilor, astăzi într-o nouă viziune, mai bună, pentru a propaga mai departe înțelegerea în lume, bunăvoința și pacea, pentru a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate, pentru a oferi suport în educație și, mai ales, pentru a aduce orice contribuție la reducerea sărăciei în lumea în care trăim.Așa a fost mereu, până acum, în Rotary. Și anul rotarian care începe, anul nostru, va fi chiar mai interesant, mai provocator, mai angajant decât în trecut. O să fi e anul 110 Rotary. Toți suntem mândri de Rotary. Și toți vrem un Rotary care să genereze un impact pozitiv imens în această lume! Ei bine, știm cu toții că lucrurile mari nu se în-tâmplă de la sine. Rotary nu este o abstracțiune, Rotary suntem noi! Așa că lucrurile mari se întâmplă doar atunci când noi muncim din greu, atunci când noi construim cluburi puternice și când noi suntem acei rotarieni care iubesc și se dăruiesc scopurilor Rotary. Președintele internațional Gary Huang a scris o carte intitulată semnifi cativ „Găsiți soluții, nu scuze“. Este ceva de care cred că avem nevoie fiecare dintre noi. Avem nevoie să facem lucrurile bine și nu să justificăm de ce nu facem. Avem nevoie să ne asumăm leadership-ul pentru construirea de cluburi puternice și primul pas începe cu aducerea de noi membri de mare calitate.În anul nostru rotarian, vom fi alături de Fundația Rotary 2241, începând cu a face propriile noastre donații. Fundația ne aparține. Toată lumea beneficiază și toată lumea în Rotary trebuie să sprijine Fundația. Suntem lideri care știm cum să conducem, care știm cum să luăm inițiativa. Dacă vrem să fim lideri Rotary, va trebui să conducem prin puterea exemplului. Noi și știm, și putem, așa că ne vom sufleca mânecile și vom demonstra asta în fi ecare zi. Rotary are multe de oferit, dar oamenii nu ne vor căuta – ei nu se vor alătura rândurilor noastre sau nu vor face parteneriate cu noi – dacă nu știu cine suntem și ce facem.O imagine publică puternică și pozitivă înseamnă mai mult decât a arăta doar ce bine face Rotary în comunitățile unde acționează. Ea ne ajută să creștem numărul membrilor, atrăgând în mijlocul nostru oameni de calitate și parteneri strategici care sunt atât de importanți în munca noastră pentru binele comun. ROTARY INTERNATIONAL, prin acțiunea celor 1,2 milioane de membri – între care se găsesc și rotarienii din Districtul 2241 -, precum și a parteneriatelor sale strategice, a adus lumea în pragul eradicării pentru totdeauna a flagelului poliomielitei. Gândiți-vă la asta: Pentru totdeauna! Câți dintre noi putem spune, în viața noastră de zi cu zi, că schimbăm lumea pentru totdeauna?!

„Light Up Rotary“ este tema anului nostru, dar, de fapt, este mult mai mult decât atât. A da Luminăeste un crez pe care se întemeiază însăși civilizația în care trăim astăzi. Acesta este modul în care trăim în Rotary, cum credem în Rotary, cum ne simțim, cum lucrăm, este chiar mărturisirea credinței care ne animă.Acesta este modul în care facem diferența – în fiecare zi, în fiecare club, în fi ecare comunitate în care ne-am angajat a servi mai presus de noi înșine! Noi suntem cei care aprindem Rotary și lăsăm Lumina să strălucească asupra umanității. Noi suntem cei care spunem, da, există oameni cărora le pasă și care sunt capabili, și care fac diferența. Noi suntem cei care spunem că nimeni nu ar trebui să stea singur în întuneric.Aceasta este sarcina noastră. Aceasta este provo-carea noastră. În acest nou an rotarian va fi rândul nostru de a face lumina Rotary să strălucească mai puternic decât oricând înainte.

Noi aprindem Lumina, noi suntem cei care fac diferența!”



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum se circulă pe șoselele din sud-estul României

mar ian. 14 , 2020
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat care este starea drumurilor de pe raza sa de responsabilitate, azi, 14 ianuarie, la ora 06.00. STAREA CAROSABILULUI: Județul Constanța: drumuri nationale: umed; A2 uscat; A4: uscat;Judetul Calarasi: drumuri nationale: umed, A2: umed;Judetul Ialomita: Slobozia: uscat; Fetesti: uscat;Judetul Braila: uscat;Judetul Tulcea: […]

V-ar putea interesa și: