A parcat, a plătit, dar Poliția Locală l-a înștiințat că va fi amendat

Înștiințare prin care șoferul este anunțat că a fost sancționat, deși plătise parcarea

UPDATE 11 iunie. Polițiștii locali au verificat datele înștiințării, așa cum fac de fiecare dată, și au observat că în acest caz s-a strecurat o eroare umană. Agentul care a introdus datele a tastat încă o literă, un „J”, în fața numărului de înmatriculare. A rezultat așadar un număr care începea cu „JCT”, care nu a fost recunoscut de sistem.

Un constănțean și-a parcat mașina, ieri, lângă Colegiul Național Mircea cel Bătrân.

Primăria a amenajat acolo câteva locuri de parcare plătite. De fapt, a tras niște linii pe asfalt.

Șoferul și-a plătit locul de parcare pentru trei ore și s-a dus în treaba lui.

La întoarcere a avut parte de o surpriză neplăcută. Avea în parbriz o înștiințare, de la Poliția Locală Constanța, prin care i se aduce la cunoștință că va fi amendat pentru că parcase fără a fi achitat tariful de parcare.

„Ați fost sancționat contravențional”, scrie în această înștiințare, negru pe alb.

I se spune chiar unde poate plăti amenda.

Constănțeanul spune însă că a plătit locul de parcare și ne-a trimis și SMS-ul care dovedește acest lucru.

Așadar, Poliția Locală îl înștiințează la ora 11.04, el plătise până la 12.22.

Am cerut un punct de vedere de la Poliția Locală Constanța referitor la acest caz. Reprezentanții instituției spun că șoferul nu a fost de fapt amendat, ci a primit o înștiințare. De fiecare dată, aceste înștiințări mai sunt verificate o dată, pentru a fi siguri că nu s-a produs o greșeală. Dacă se constată că cel care a primit înștiințarea a plătit, nu i se va mai aplica nicio sancțiune. Așa se va întâmpla și în cazul de față.

Dincolo de această explicație a Poliției Locale, Primăria Constanța și Confort Urban au de dat niște explicații referitoare la modul în care funcționează acest sistem de parcare. Cum este posibil să fii înștiințat că nu ai plătit, deși s-a făcut dovada plății? De ce pe înștiințări scrie „Ați fost sancționat”? Ce se întâmplă dacă omul ia de bună ce scrie pe înființare și plătește amenda? Mai mult, cât a costat acest sistem de parcare? Cine răspunde pentru funcționarea defectuoasă? Aplicația funcționează defectuos, reprezentanții acesteia dau vina pe SMS-uri, care ar fi o modalitate învechită de plată.

Completare 12 iunie

Dezvoltatorul aplicației ne-a trimis un punct de vedere:

„In calitate de dezvoltator al aplicatiei mentionam ca verificarea s-a facut pe un numar de inmatriculare gresit, iar acest proces nu are nici o legatura cu aplicatia. De asemenea, precizam ca aplicatiile pe care le oferim ca serviciu functioneaza in conditii optime.”

Vă recomandăm și:

One comment

  • Am pățit același lucru. Am primit acasa proces verbal.
    Răspunsul Poliției locale a fost ‘ ori plătiți ori mergeți în instanță pentru anularea procesului. Dumneavoastră hotărâți dacă aveți timp de pierdut ‘ . Am mers in instanta am solicitat anulare PV plus daune. Am câștigat anularea PV iar pentru daune ar trebui să plătesc taxe de timbru asa ca am renunțat. Nr dosar la judecătoria ConstantaDosar 33691/212/2018 din 10.12.2018.
    Presa implicativa faceti mai mult. Este o mafie a parcarilor plătite în Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.