Ciuperca neagră a reapărut. Primul pacient operat în acest an

A reapărut ciuperca neagră. Primul pacient operat în acest an
Dr. Răzvan Hainăroşie. Foto: Antena 3

Directorul medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof.Dr. Dorin Hociotă” din București, conf. univ. dr. Răzvan Hainăroşie, a declarat, pentru News.ro, că, în urmă cu o săptămână, a operat un bărbat diagnosticat cu ciuperca neagră sau mucormicoză. Afecţiunea poate apărea la aproximativ o lună de la infecţia cu Covid-19 pe fondul sistemului imunitar compromis, mai ales în cazul celor care au avut forme severe de boală, dar şi pe fondul altor afecţiuni, precum diabetul sau HIV/SIDA. Anul trecut cel puţin 6 astfel de cazuri au fost diagnosticate şi în România.

Bărbatul operat la Institutul ORL din Capitală este acum internat pe secţie la Institutul de Boli Infecţioase din Capitală şi primeşte tratament de specialitate. Echipele de medici de la cele două spitale au colaborat pentru gestionarea acestui caz.

”Pacientul este vârstnic, cu multiple probleme de sănătate printre care şi diabetul zaharat, a avut acum ceva vreme Covid-19. El a fost diagnosticat în altă clinică de ORL unde s-a prelevat o probă bioptică şi diagnosticul anatomo-patologic a fost pus de mucormicoză rino-sinuzală, el a fost trimis către Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş pentru tratament medicamentos, antifungic, colegii noştri de acolo ne-au rugat să rezolvăm partea chirurgicală a problemei, lucru pe care l-am şi făcut, practic sub anestezie generală am îndepărtat tot ţesutul invadat de mucormicoză.

Ulterior pacientul a fost retrimis către colegii noştri pentru tratamentul cu antifungic, urmând să fie supravegheat.

În 2021 a fost o avalanşă de cazuri de mucormicoză, cazul acesta pare să fie unul singular cel puţin până în acest moment, acum vom vedea ce se va întâmpla în continuare pentru că, aşa cum vedeţi, cazurile încep să crească şi atunci vedem dacă nu vom mai avea parte de astfel de pacienţi. Cei 6 pacienţi îngrijiţi de noi în 2021 au supravieţuit toţi, o singură pacientă şi-a pierdut un ochi pe fondul infecţiei fungice”, a explicat medicul Răzvan Hainăroşie pentru News.ro.

De ce se numeşte ciuperca neagră?

”Exact aşa arată crustele pe care le determină această ciupercă, plus că ea, în momentul în care invadează ţesutul uman practic ea trombozează vasele şi ţesutul respectiv în acel moment devine ţesut necrotic şi se colorează în negru. Din păcate, nu sunt nişte semnale de alarmă serioase pe care pacientul le primeşte şi care să-l ajute să ajungă la doctor. Ele uneori mimează simptomatologie rino-sinuzală banală, dar odată ajunşi la doctor cu siguranţă că oricare din colegii noştri la un diagnostic endoscopic, când va vedea respectiva culoarea neagră în nas prima dată se va gândi la mucormicoză”, a precizat Dr. Răzvan Hainăroşie.

Medicul Adrian Marinescu spune că, dacă înainte de pandemie aceste cazuri erau cu totul excepţionale, după primii ani ai pandemiei au început să apară mai multe. Directorul medical al INBI Matei Balş explică faptul că diagnosticul pus cât mai din timp poate salva viaţa pacientului. În cazurile grave, în care se ajunge la complicaţii la nivel pulmonar, al creierului sau la nivelul mai multor organe, riscul de deces este foarte mare.

„Ciuperca neagră este o infecţie fungică despre care vorbeam şi înainte de pandemie şi este important de spus că mucormicoza, se mai numeşte şi zigomicoză, este o infecţie determinată de fungi, fungi pe care îi găsim în mediul înconjurător în mod normal, şi atunci este foarte clar că o persoană care are un sistem imunitar compromis, lucru care se poate întâmpla la cine are un diabet zaharat decompensat, la persoane care au o infecţie HIV-SIDA, sau transplant de organe, şi în general la persoana care din diverse considerente, inclusiv infecţia cu Sars-Cov-2, ajunge să aibă un sistem imunitar cu probleme importante poate să facă printre altele şi această infecţie. Noi, în anul 2021, ne-am dat seama că pacientul cu status post-Covid, mai ales cel care a avut o formă severă şi a fost un pacient cu o imunitate deficitară, poate să facă mult mai frecvent o astfel de infecţie decât se întâmpla înainte de pandemie.

„Nu doar pacienţii care trec prin boala COVID sunt vulnerabili la această boală, ci orice pacient cu un sistem imun care nu este competent. Această ciupercă poate fi luată de oriunde din mediu. Poarta de intrare este cea aeriană. Un om sănătos va gestiona fără probleme contactul cu această ciupercă. În schimb, un pacient imunosupresat nu va face același lucru.”, spunea dr. Răzban Hainăroșie anul trecut pentru Antena 3.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ANI a constatat că un fost șef al IPJ Constanța are o avere nejustificată de peste 344.000 lei

joi iul. 28 , 2022
Agenția Națională de Integritate a transmis, joi, că fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Constantin Dancu, a fost verificat și s-ar fi constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de peste 340.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de acesta în perioada exercitării funcției. […]
Șeful IPJ Constanța, Constantin Dancu, a ieșit la pensie

V-ar putea interesa și: