Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a finalizat ieri cu succes semnarea ultimelor două contracte din totalul celor 11, care prevăd execuția lucrărilor de protejare a litoralului românesc în cadrul proiectului “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)”.
În urma procedurii de licitație organizată de ABADL, ultimele două contracte au fost atribuite companiei olandeze Van Oord Marine Ingenuity respectiv Lotul 10 – Mangalia Saturn și Lotul 11 – 2 Mai. Cu aceeași firmă au mai fost încheiate contracte pentru lucrările ce vor fi executate pentru: Lot 5 – Eforie, Lot – 6 Costinești, Lot 7 – Olimp, Lot 8 – Jupiter – Neptun și Lot 9 – Balta Mangalia – Venus – Aurora.
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a atribuit și contractele de lucrări pentru Loturile 1 – 5, astfel:
Lot 1 – Stăvilarele Edighiol – Periboina – SC Strabag SRL
Lot 2 – Mamaia – SC Boskalis SRL
Lot 3 – Tomis – Cazino – SC Franco Giuseppe
Lot 4 – Agigea – SC Franco Giuseppe SRL
Lot 5 – Eforie –Van Oord Marine Ingenuity
Prin semnarea tuturor celor 11 contracte de lucrări de execuție cuprinse în contractul de finanțare semnat la data 09.11.2018, ABADL asigură implementarea acestor măsuri cruciale pentru protejarea litoralului românesc.
Celelalte contracte din cadrul proiectului „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)” privind supervizarea lucrărilor de execuție, auditul, managementul contractului, biodiversitatea și publicitatea contractului au fost atribuite și sunt în implementare.
Prin implementarea acestor lucrării se urmărește realizarea unei protecții a litoralul românesc, precum și implementarea unor măsuri de biodiversitatea care să sprijine ecosistemul marin.
Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor, Obiectiv specific 5.1 Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră.
Proiectul “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)” are o valoare totală de 3.805.641.721,67 lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% este cofinanțat de la bugetul de stat.
Beneficiarul proiectului „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020), Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral implementează lucrările de reducere a eroziunii costiere pentru următoarele sectoare: Stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter – Neptun, Balta Mangalia – Venus- Aurora, Mangalia – Saturn, 2 Mai.
Obiectivul general al proiectului constă în lucrări de reabilitare a zonei costiere și asigurarea transparenței în ceea ce privește finanțarea europeană, înțelegerea contribuției europene oferite pentru protecția și reabilitarea zonei costiere a litoralului românesc al Mării Negre.
Scopul proiectului este de a preveni eroziunea costieră prin acțiuni specifice de limitare a efectelor negative ale acesteia asupra zonelor de coastă a litoralului românesc, a plajelor și prin activități de reabilitare și protecție, incluzând înnisipări artificiale a zonelor de plajă existente, structuri costiere conectate sau paralele cu țărmul, diguri de stabilizare a falezelor, dragare, ziduri de sprijin, etc.