Abandonarea gunoiului pe spațiul public se sancționează cu amendă de până la 40.000 de lei

Deși polițiștii locali aplică zilnic sancțiuni persoanelor certate cu bunul simț, care încalcă normele legale cu privire la modul de colectare a deșeurilor sau cu privire la aruncarea pe domeniul public a deșeurilor provenite din gospodăriile proprii, în continuare, există cetățeni care ignoră cu bună știință aceste obligații, anunță Primăria Constanța.

Ținând cont de aceste aspecte, polițiștii locali au desfășurat o nouă acțiune de informare a cetățenilor. Agenții au acționat în perimetrul străzilor Dacia, Ștefan Mihăileanu, I. Gh. Duca, Ferdinand, Tomis și Mamaia. Polițiștii locali le-au prezentat încă o dată constănțenilor obligațiile pe care le au de a depozita selectiv resturile din gospodăria proprie, în recipienți speciali pe care să ii scoată în vederea preluării de către operatorul de salubritate doar în ziua desemnată pentru colectarea gunoiului. Au fost distribuite peste 150 de înștiințări.


„Atragem atenția că abandonarea pe domeniul public a gunoaielor provenite din gospodăriile proprii, cu nerespectarea zilelor de colectare stabilite de operatorul de salubritate se sancționează conform Legii nr.211/2011 cu amendă cuprinsă între 3000 și 6000 lei pentru persoanele fizice și 20 000 – 40000 lei pentru persoanele juridice.”, au precizat reprezentanții primăriei.

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.