Accident îngrozitor în Cernavodă. Un tânăr a murit

O tragedie s-a produs, la miezul nopții, în localitatea Cernavodă, pe strada Avram Iancu.

O mașină în care se aflau trei tineri s-a răsturnat.

„O victimă a fost declarată decedată la locul intervenției. Este vorba despre un tânăr de circa 20 de ani. Alți doi tineri, de 18, respectiv 20 de ani, au fost transportați la spitalul Cernavodă, conștienți, cooperanți.”, au declarat reprezentanții ISU Constanța.

Cei trei se aflau într-o Dacie.

Opt răniți în Hârșova

Opt persoane, dintre care patru copii, au fost rănite, sâmbătă după amiază, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa în care au fost implicate două maşini. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că pompierii au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier între două autoturisme la ieşirea din Hârşova spre Tulcea. Echipele de intervenţie ajunse la faţa locului au găsit opt victime conştiente. Este vorba de patru adulţi şi de patru copii. Cele opt persoane au fost transportate la Spitalul din Hârşova pentru îngrijiri medicale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incendiu în Valu lui Traian FOTO

Dum apr. 9 , 2023
Un incendiu a izbucnit duminică la anexa unei case din Valu lui Traian. Incendiu este periculos pentru că în acea anexă se află și centrala termică a locuinței. Intervin Detașamentul Palas și Detașamentul Fripis ale ISU cu cinci autospeciale. Completare ora 09.40 Incendiu a fost lichidat. Au ars anexa gospodărească […]

V-ar putea interesa și: