Accident pe podul din Medgidia. Un șofer era băut și avea permisul suspendat

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Independenței din municipiul Medgidia s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că în accident au fost implicate trei vehicule, respectiv două autoturisme și o autoutilitară, conduse de trei bărbați, de 34 de ani, 39 de ani, respectiv 56 de ani.
În urma accidentului au fost răniți conducătorii auto și patru pasageri.

„Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului de 39 de ani, fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.”,
au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un șofer care avea permisul suspendat din 2019 a fost reținut preventiv

sâm nov. 18 , 2023
La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 39 de ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni la regimul circulației rutiere. La data de 16 noiembrie a.c., […]

V-ar putea interesa și: