
Un accident rutier s-a produs azi, 9 decembrie, pe strada Dezrobirii din Constanța, în zona Școlii nr. 23. Au fost implicate un autoturism și o remorcă.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, un copil de 10 ani a suferit un traumatism cranio-facial. Acesta era conștient și cooperant la sosirea echipajelor medicale și a fost transportat la spital de un echipaj SAJ. La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele accidentului.
COMPLETARE. Iată ce spune IPJ Constanța despre accident:
„Astăzi, in jurul orei 9.15, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Constanța.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 50 de ani, a condus un autoturism, având atașată o remorcă, pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța.
În timp ce s-ar fi aflat în mers, remorca s-ar fi desprins și ar fi acroșat un alt autoturism, condus din sens opus, de un bărbat, de 47 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui minor, de 10 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.
În cauză a fost întocmit dosar penal.”



