Acțiunea „Blocada” în Medgidia – rezultate

La data de 23 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități, în cadrul acțiunii „Blocada”, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Acțiunea s-a desfășurat, cu efective mărite, în Cartierul Poligonul Viilor și în Zona de Nord a municipiului Medgidia.

Astfel, au fost organizate mai multe filtre rutiere, fiind verificate peste 40 de vehicule.

De asemenea, au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost verificate 4 persoane față de care s-au dispus măsuri preventive.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 la O.U.G. 195/2002 și 5 la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.

Totodată, a fost retras un certificat de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință, conducătorilor auto, prevederile legii 213/2023, care a intrat în vigoare în luna iulie a.c. Potrivit acesteia, conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un analist economic prezice scăderea pieței imobiliare

Dum sept. 24 , 2023
Un analist economic român analizează datele statistice cele mai recente care arată că, în primele 7 luni din 2023, băncile au acordat credite ipotecare mai mici cu 4,5 miliarde de lei comparativ cu aceeași perioadă din 2022. Economistul Radu Georgescu este de părere că informațiile indică faptul că tot mai […]
navodari-imobiliare-axxis-florin-carstocea

V-ar putea interesa și: