
Ieri seară, doi rechini au fost aduși în acvariul din Constanța. Este vorba despre doi masculi, care altfel ar fi căzut pe mâna unor bucătari pricepuți.
Să pui rechinii în bazin nu este însă ușor. Am fost acolo pentru a vedea cum se petrece totul. A fost nevoie de o scurtă perioadă de aclimatizare, dar pentru că veneau după un drum lung, operațiunea s-a desfășurat în mare viteză.
Puteți urmări mai jos imagini inedite de la aclimatizarea primului rechin.
Iată și momentul în care cel de-al doilea rechin ajunge în bazin:
Unul dintre rechini s-a acomodat mai bine și a început să înoate imediat.
Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, ne-a vorbit, imediat după ce rechinii au fost puși în bazin, despre planurile pe care le are pentru Acvariu. ”Rețeta de succes pentru orice acvariu din lumea aceasta este să ai un rechin”, spune el. Pentru adaptarea rechinilor din Marea Neagră este însă nevoie de condiții speciale. În primul rând este nevoie de o apă rece, pentru că rechinii trăiesc în ape de circa 10 grade Celsius. ”Important este că debutăm un program de aclimatizare a rechinului de Marea Neagră”, a mai spus Adrian Bîlbă.
Tot Adrian Bîlbă a vorbit despre particularitățile rechinilor. Urmăriți clipul de mai jos și veți afla, de exemplu, de ce sunt condamnați la mișcare.
UPDATE. Din păcate, cei doi rechini nu au supraviețuit.


