Adina Florea, propusă pentru a treia oară la șefia DNA

Adina Florea
Adina Florea (foto: CT100.ro)

Adina Florea a fost propusă, pentru a treia oară, la șefia DNA, de către ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Anunțul a fost făcut de Toader pe Facebook, cu titlul „Din categoria Să citim până/poate înțelegem!”.

Postarea lui Tudorel Toader: 

„Președintele României a respins cele 5 propuneri de numire în diferitele funcții de conducere, din cadrul Ministerului public, pe motive de nelegalitate, constând în lipsa adeverinței de la CNSAS, din care să rezulte lipsa „calității” de colaborator. 
Pe 27 decembrie 2018, am revenit către președintele României, solicitând reevaluarea propunerilor formulate, motivând faptul că nu poate fi vorba despre o nelegalitate.

La rândul său, președintele a revenit, reiterând așa-zisa nelegalitate referitoare doar la Adina Florea, constând în aceea că „…în continuare, documentația transmisă nu conține dovada care să ateste îndeplinirea condiției prevăzute de art. 48 alin 10) din Legea nr. 303/2004, respectiv aceea ca persoana propusă să nu fi făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nici să nu fi colaborat cu acestea”.

Pe data 28 decembrie 2018, CNSAS a transmis către secția de procurori din CSM, adeverințele din care rezultă îndeplinirea cerinței legale de către fiecare dintre cele 5 candidate. Respectivele adeverințe au fost transmise către MJ tocmai pe data de 09 ianuarie 2019.

Astăzi, 10 ianuarie 2019, în urmă cu câteva minute, am transmis către președinte respectivele adeverințe din care rezultă îndeplinirea cerințelor legale privind propunerile formulate, solicitând să își reconsidere refuzul bazat pe motive inexistente.

Președintele Klaus Iohannis a respins-o miercuri pentru a doua oară pe Adina Florea, propusă de Tudorel Toader la șefia DNA, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Motivul respingerii este lipsa dovezii de la CNSAS că Adina Florea nu a făcut parte din serviciile de informații comuniste, așa cum cerea legea 303/2004.

Joi, șase membri ai Colegiului CNSAS i-au transmis o scrisoare președintelui instituției, Constantin Buchet, prin care îl acuză că a încălcat legea atunci când a transmis CSM adresa referitoare la verificarea Adinei Florea și îi atrag atenția că, până nu clarifică în scris și în mod public situația în care a atras CNSAS prin acțiunile sale ilegale, instituția s-ar putea afla în blocaj, potrivit G4Media.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Locurile de parcare în Constanța, date aproape de pomană. De ce nu se licitează?

joi ian. 10 , 2019
Regulamentul de parcare în municipiul Constanța a fost atacat în instanță. Una dintre problemele ridicate de nemulțumiți, printre care se numără Asociația Constanța Altfel, este că, în intervalul orar 08.00 – 17.00, oricine poate parca pe acel loc. Așadar, reprezentanții asociației, care se fac portavocea mai multe constănțeni, spun că […]
loc de parcare

V-ar putea interesa și: