Administrația Porturilor Maritime a cumpărat aparatură medicală și echipamente sanitare pentru trei spitale din județul Constanța

În contextul în care prevenirea răspândirii noului coronavirus este prioritară, iar nevoile sistemului medical, ale celor care se află în prima linie a luptei cu pandemia sunt stringente, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța se implică în sprijinirea spitalelor și oferă ajutor concret.

„CN Administrația Porturilor Maritime SA a răspuns chemării în ajutor a medicilor și a cumpărat pentru trei unități medicale din județul Constanța aparatura solicitată, necesară desfășurării în siguranță a actului medical, în condițiile actuale de pandemie, dar și echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și personalului.”, a precizat Costel Stanca (foto), directorul general al CNAPM.

Spitalul CF Port, unitate care va asigura testarea lucrătorilor de pe platforma portuară și în special a celor din serviciile de siguranță, va primi în zilele următoare întreaga aparatură medicală necesară depistării SARS-Co-V-2, necesară stabilirii diagnosticului de Covid-19, precum și un sistem care dezinfectează aerul și suprafețele din încăperi, distrugând virușii și contribuind la stoparea lor.

De aceeași aparatură necesară diagnosticării Covid-19, va beneficia cât de curând și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, achiziția acestuia fiind în derulare.

Pentru Spitalul Municipal Mangalia, CN APM SA a cumpărat două monitoare pentru funcții vitale, cu toate accesoriile necesare acestora. Totodată, pentru protecția personalului medical, spitalul va fi aprovizionat și cu echipamente și dezinfectanți.

CN APM SA va veni și în sprijinul copiilor și adolescenților bolnavi  de SIDA de la Casa Speranța, punându-le la dispoziție materialele de protecție și dezinfectanții absolut necesari unor bolnavi cu imunitate scăzută.

Trecem printr-o perioadă în care este mai important ca oricând să rămânem uniți, solidari și implicați. Să luptăm fiecare cu efectele acestei pandemii, atât cât ne stă în putere, chiar și numai prin faptul că respectăm recomandările autorităților.

CN Administrația Porturilor Maritime SA salută eforturile tuturor celor implicați în această luptă, fiecare inițiativă care susține aceste demersuri și rămâne alături de comunitatea locală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polaris continuă operațiunea de dezinfecție în Mamaia

joi apr. 2 , 2020
La comanda Primariei Constanta, Polaris continua operatiunile de dezinfectie in stațiunea Mamaia. Dezinfectia spatiului public se desfasoara permanent, atat pe timpul zilei, cat si al noptii, inclusiv in zilele de sambata si duminica. Substantele dezinfectante sunt avizate de Ministerul Sanatatii si nu reprezinta un pericol pentru organismul uman sau mediul […]

V-ar putea interesa și: